Tiberiu Ceia – dedicaţie specială pentru Băsescu şi Boc: „Au moarcea nu vine…”
Aţi avut vreodată emoţii înainte de a urca pe scenă?
S-a întâmplat să uitaţi vreo melodie în timp ce o cântaţi?
Aţi avut admiratoare insistente?
Chiar mă faci să râd. Întreab-o pe nevastă-mea cum dormea o poliţistă din Cluj pe preşul din faţa casei. Voia doar să se culce o dată cu mine şi să aibă un copil cu Ceia. Au fost multe scrisori, multe cereri în căsătorie, dar toate au trecut.
Care vă sunt cele mai dragi trei melodii din repertoriu?
(răspunde fără nicio ezitare) Sorocul ca-n Banat, La gură de ogăşel şi Din copită murgul bate.
Sigur nu aţi uitat ceva?
Care-i povestea melodiei care v-a consacrat?
O cântau părinţii mei în casă, avea însă un alt referen: «Au moarcea nu vine». L-am schimbat şi acum refrenul meu îl fredonează toată ţara.
Ce melodie i-aţi dedica lui Băsescu?
Pentru el şi pentru Boc fac o concesie. Aş păstra vechiul refren şi l-aş cânta numai pe el. Chiar dacă ar fi şi eu să mor odată cu ei… De fapt, refrenul original era «Au moarcea nu vine, să mă ia pe min’cu cine…».
Ce aveţi cu actuala guvernare?
Ce au majoritatea românilor. În plus, ei nu ştiu să-şi respecte valorile. Dacă trăia Ceauşescu, acum eram sigur cetăţean de onoare al Timişoarei.
Aţi ajuns să cântaţi cuplului Ceauşescu?
M-au invitat odată la Casa de Vânătoare din Pişchia. Le-am cântat la ureche şi Elena Ceauşescu mi-a spus că am o voce nemaipomenită. Erau acolo după o partidă de vânătoare, cu aproape tot guvernul, în 1968. Un an mai târziu a trebuit să le mai dau un recital la actualul Hotel Internaţional, fosta vilă a lui Ceauşescu. Prima dată a fost emoţionant, erau cei mai puternici oameni din România, apoi a fost doar o chestiune de rutină. Nu mai era nimic în viu în a le cânta Ceauşeştilor. Nu mi-au dat bani, e adevărat însă ca am primit ceva privilegii.
Vă mai amintiţi de debut?
Cât de bogat aţi ajuns după o viaţă pe scenă?
Cântăreţii adevăraţi nu sunt bogaţi. Nu am dosit averi. Am mers pe principiul antic şi mi-am trăit viaţa din plin.
Cât se câştiga la o nuntă înainte de 1989?
În 1975, la prima nuntă la care am fost, pentru o oră de cântat am pirmit 8.000 de lei. Apoi câte 20.000 de lei pentru fiecare oră. Cred că mă puteam îmbogăţi rapid. Eu însă nu eram un chefliu care să stau până dimineaţă şi să dau din gură. Oricât mi-ar fi promis oamenii, nu le cântam mai mult de o oră. Primele nunţi au fost în alte zone ale ţării. Bănăţenii târziu au început să plătească cântăreţii la adevărata lor valoare.
Şi acum?
Acum merg la nunţi din ce în ce mai rar. Se câştigă mai puţin, dar suficient ca să trăieşti bine. Eu şi Dolănescu am fost primii cântăreţi care nu am acceptat să fim plătiţi pe o noapte întreagă. O oră este suficient. Artistul trebuie să intre, să distreze omul şi apoi să plece, până când nimeni nu s-a plictisit, altfel se demonetizează.
V-aţi înşelat vreodată nevasta?
(Râde puternic) Anca, hai să povesteşti cât ai fost de geloasă şi de câte ori te-am înşelat (soţia lui Tiberiu Ceia vine într-o clipă şi dă un răspuns surprinzător: Nu am afost niciodată geloasă, gelozia e mai rea decât cancerul, cancerul te omoară, dar cu gelozia trăieşti o viaţă. Îmi amintesc însă că cel mai bun prieten al lui Tibi, Dolănescu, îmi spunea adesea: «Anco, când îţi aduce cadouri prea scumpe, poţi fi sigură că te-a înşelat»).
Cum vă vedeţi, la 70 de ani?
Activ ca la prima tinereţe. Nu mi-am pierdut niciodată elanul. Acum, majoritatea timpului mi-o ocupă televiziunea. Voi continua însă să cânt până când voi închide ochii.
Ce persoană v-a rămas pentru totdeuana la suflet?
Acum o sun, e mătuşa mea, Silvia Tatu din Sibiu. Are 94 de ani şi vorbim zilnic la telefon.
Comentarii
comentarii