Acasă Eveniment Cel mai probabil… Alin Nica va fi în comisia care va decide...

Cel mai probabil… Alin Nica va fi în comisia care va decide capitala culturală europeană din 2020

DISTRIBUIȚI

„A fi o capitală culturală europeană eu zic că trebuie să fie un obiectiv strategic pentru Timişoara. Vom câştiga, practic, un nou oraş”, spune primarul liberal din Dudeştii Noi Timişoara vrea să fie capitală culturală europeană. A şi făcut multe în acest sens. S-a făcut lobby până şi la Bruxelles pentru Timişoara – capitală culturală europeană. A început să facă paşi din ce în ce mai mari pentru ca în anul 2020 să fie cea care va primi titlul de capitală culturală europeană. Există deja organizaţii care au ca principal scop acest lucru. E posibil ca Timişoara să aibă parte de o mână de ajutor, în drumul său spre a deveni capitală culturală europeană în anul 2020. Primarul localităţii Dudeştii Noi, Alin Nica, este preşedintele comisiei pentru Educaţie, Cultură, Cercetare şi Tineret a Comitetului Regiunilor.  În mod uzual, preşedintele acestei comisii este şi unul dintre cei care decid viitoarele capitale europene. Practic, Alin Nica ar putea fi în comisia care va decide capitala culturală europeană din 2020.

„Timişoara are nevoie de acest lucru”

„A fi o capitală culturală europeană eu zic că trebuie să fie un obiectiv strategic pentru Timişoara. Vom câştiga, practic, un nou oraş. Pentru a te pregăti să devii capitală culturală europeană trebuie să treci printr-un întreg proces de transformare. Timişoara are nevoie de acest lucru. După ce vom trece de acest episod, de capitală culturală europeană, sper că atât locuitorii Timişoarei, cât şi cei din localităţile de lângă vor rămâne cu ceva concret. Implicarea noastră, a PNL, în acest proiect este maximă, fiindcă ne pregătim să conducem acest oraş”, spune Alin Nica. Oricum, primarul din Dudeştii Noi spune că important este ca Timişoara să devină capitală culturală europeană, indiferent cine o va conduce în acei ani.

„Anul viitor sau peste doi ani urmează să se selecteze capitala culturală europeană din 2020”

La dezbaterea ce a avut loc în Parlamentul European, în luna iunie a acestui an, pe tema Timişoara – capitală culturală europeană au participat oameni reprezentativi ai oraşului de pe Bega, oameni care susţin alegerea Timişoarei drept Capitală Culturală Europeană. Iniţiatorul acestei întâlniri a fost senatorul Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş, coorganizator, împreună cu europarlamentarul liberal Cristian Buşoi. Adrian Orza, viceprimarul Timişoarei, Dan Bedros, consulul onorific al Franţei la Timişoara, Vlad Gaivoronschi, preşedintele Ordinului Arhitecţilor din Timiş, Lia Lucia Epure, director ZIUA de Vest şi reprezentant al cluburilor Rotary, Daciana Sârbu, europarlamentar PSD, omul de afaceri Emil Cristescu – Bega Grup, istoricul Victor Neumann sunt cei care au decis să vină la Bruxelles şi să susţină cauza Timişoarei. „Timişoara va trebui şi a început să facă lobby deja. Dacă nu există acest conflict de interese, eu voi fi reprezentantul comitetului regiunilor în selecţia oraşului românesc care va fi capitală culturală europeană în anul 2020. Anul viitor sau peste doi ani urmează să se selecteze capitala culturală europeană din 2020”, spune Alin Nica. În 2020 sunt propuse trei oraşe  – dintre acestea trei unul va fi din Irlanda şi unul din România. Discuţiile ce s-au purtat la nivelul Uniunii Europene au fost dacă se acceptă mai mulţi candidaţi, dacă avem mai multe oraşe. „E un proiect strategic, care trebuie susţinut indiferent de apartenenţa politică. Trebuie să tragem la această căruţă împreună. Bine că selecţia se face la Bruxelles. Totul va depinde de programul de evenimente cu care vine oraşul candidat. Nu se va ţine cont de mărimea oraşului, de locuitori”, spune Alin Nica.
 

 

Comentarii

comentarii