Acasă Economic Cel mai scump apartament scos la vânzare în Timişoara costă 340.000 de...

Cel mai scump apartament scos la vânzare în Timişoara costă 340.000 de euro

DISTRIBUIȚI

Topul celor mai scumpe apartamente scoase la vânzare în acest an

Oferta de proprietăţi rezidenţiale scumpe este în creştere, conform www.imobiliare.ro, principalul portal imobiliar din România. În prima jumătate a acestui an, numărul anunţurilor care promovează apartamente al căror preţ exprimat în euro depăşeşte sau este egal cu 500.000 de euro a ajuns la 188, în comparaţie cu 105 anunţuri similare, în aceeaşi perioadă a anului trecut. 

La acestea, se adaugă 990 de case şi vile pentru care proprietarii cer cel puţin jumătate de milion de euro, faţă de 820 în primele şase luni ale anului 2011. 94% dintre apartamente, respectiv 75% dintre casele şi vilele de lux sunt concentrate în Capitală sau localităţile din imediata apropiere. Într-un top al oraşelor cu cele mai scumpe proprietăţi rezidenţiale, Bucureştiul este urmat de Braşov şi Constanţa. Mai jos, prezentăm un top al celor mai scumpe apartamente scoase la vânzare în prima parte a anului, conform anunţurilor din baza de date imobiliare.ro.
 
Topul celor mai scumpe apartamente scoase la vânzare în ianuarie – iunie 2012
 
Primul loc în clasamentul celor mai scumpe apartamente întocmit de imobiliare.ro este ocupat de un penthouse cu o suprafaţă de 303 mp utili, cu patru camere şi o terasă de 330 mp care include un jacuzzi pentru şase persoane, situat la etajul patru într-un complex rezidenţial exclusivist finalizat în 2008, din pădurea Băneasa,. Locuinţa are, de asemenea, trei băi. În plus, apartamentul are finisaje de lux, încălzire în pardoseală şi climatizare centralizata, iar imobilul în care se află are rezistenţă seismică de până la la 8 grade pe scara Richter. Complexul are un loc de joacă pentru copii, servicii de pază permanentă, zonă de recepţie pentru vizitatori şi parcare exterioară pentru vizitatori. Penthouse-ul este scos la vânzare pentru 3.000.000 euro.
Locul doi este ocupat de un alt apartament din nordul Bucureştiului. Este vorba de o locuinţă cu 13 camere, 8 băi şi 3 terase, situată la primul etaj al unui imobil din Pipera. Preţul solicitat în acest caz este de 2.250.000 euro. Locuinţa este complet mobilată şi utilată la standarde de lux.
Locul trei revine tot unui penthouse, de data aceasta situat în zona Herăstrău. Locuinţa cu o suprafaţă utilă de 450 mp şi vedere spre Parcul Herăstrău, este compusă din patru camere, patru băi şi o bucătărie. Apartamentul se află la etajul 5 într-un bloc cu 6 etaje construit în 2007. Preţul solicitat pentru această proprietate este de 1.950.000 euro. 
Locul patru este ocupat de un apartament cu patru camere situat în zona Floreasca. Imobilul are cinci etaje şi cuprinde 11 apartamente din care 4 duplex-uri. Apartamentul la care facem referire are patru camere, trei băi şi trei balcoane şi o suprafaţă utilă de 208 mp. Este echipat de asemenea cu videointerfon, sistem de alarmă sau jacuzzi. Preţul solicitat în acest caz ajunge la 1.350.000 euro.  
Pe locul cinci în topul celor mai scumpe apartamente scoase la vânzare în acest an se află un penthouse situat pe Şoseaua Nordului, în imediata vecinătate a Parcului Herăstrău. Locuinţa situată la etajul şase al unui bloc nou, ceea ce îi asigură o privelişte asupra parcului, are 5 camere şi o suprafaţă utilă de 475 mp. Nu lipseşte nici în acest caz jacuzzi-ul sau supravegherea video a imobilului. Preţul pentru care este scoasă pe piaţă această proprietate se ridică tot la 1.350.000 de euro.
 
Cele mai scumpe apartamente scoase la vânzare în ţară
 
Cel mai scump apartament scos la vânzare în acest an în Braşov are un preţ afişat de 700.000 de euro. Apartamentul ocupă trei nivele (etaj 3 + M1 + M2) într-un imobil nou cu cinci etaje din centrul istoric al oraşului. Are şase camere, patru băi şi trei balcoane. Penthouse-ul complet mobilat şi utilat vine la pachet cu un garaj încălzit, dar şi un spaţiu de depozitare cu încălzire şi ventilaţie. 
Apartamente scumpe există şi la Constanţa. Cu 380.000 de euro poate fi cumpărat un apartament de 280 mp cu şase camere situat la ultimele două nivele într-un bloc cu zece etaje din apropierea pieţei Tomis III. 
O dovadă că diferenţa faţă de capitală este considerabilă constă în faptul că cel mai scump apartament scos la vânzare în Timişoara costă 340.000 euro. Locuinţa ocupă etajul 1 într-un bloc construit înainte de 1990 situat chiar în Piaţa Victoriei, la kilometrul 0 al Timişoarei şi se întinde pe o suprafaţă utilă de 240 mp, fiind formată prin unirea a două apartamente. 
În Cluj-Napoca, cu 240.000 de euro poate fi achiziţionat un apartament cu o suprafaţă utilă de 160 mp, desfăşurat pe două nivele, compus din trei camere, o bucătărie, trei băi şi o terasă. Apartamentul este situat într-un bloc nou din zona Andrei Mureşanu şi are o panoramă deosebită spre Feleac, iar în preţul de vânzare sunt incluse două garaje.
Ceva mai ieftine sunt apartamentele de lux din Iaşi, unde, la preţul de 165.000 euro poate fi găsit un penthouse cu o suprafaţă utilă de 165 mp, din zona Bucium. Locuinţa are trei camere, trei balcoane şi trei băi. La primul nivel sunt prezente două dormitoare, cu privelişte asupra Iaşiului, fiecare cu baia proprie, 2 holuri, un balcon, iar la al doilea nivel se află salonul cu deschidere spre o terasă amplă, bucătăria, un balcon şi o baie. Penthouse-ul se predă complet mobilat, mobilierul fiind în cea mai mare parte din lemn masiv, iar preţul include un loc de parcare.

Comentarii

comentarii