Acas─â Special Cele doua Parisuri rupte de Traian Basescu

Cele doua Parisuri rupte de Traian Basescu

575
DISTRIBUIȚI

Prestigioasa publicatie britanica The Economist semnaleaza un fapt extrem de interesant. Si socant. Si anume ca cele doua Parisuri, marele si micul Paris, capitala Frantei si capitala Romaniei, nu au fost niciodata pana acum mai distantate. Cu alte cuvinte, in relatiile celor doua state a intervenit un inghet fara precedent. Ceea ce este extrem de grav, din mai multe puncte de vedere. Care sunt acestea? Cine este vinovat? Ce se poate face?
In primul si in primul rand, intreaga Europa se sprijina pe doi poli de putere. Germania si Franta. Abia apoi vin ceilalti “mari” europeni, care fac politica pe continent. Si, in al treilea rand, statele din fostul lagar socialist. Care si ele sunt de doua categorii. Romania si Bulgaria plasandu-se in categoria cea mai slaba. Deci nu este nicio exagerare ca Bucurestiul si Sofia sunt ultimele roti la caruta Europei. Vocile care, prin forta lucrurilor, se aud mai greu si au cea mai mica autoritate. A strica relatiile cu o putere europeana de prim rang, cum este Franta, este foarte grav. Pentru ca nici Germania nu poate reactiona mult diferit de partenerul de pe malul Senei. Si, odata dat tonul, intreaga Europa va avea o anumita atitudine. Mult mai rece, mult mai rezervata, mai circumspecta, mai prudenta in raport cu Romania. In cazul Frantei, insa, situatia este si mai grava, pentru ca acest stat, in mod traditional, in mod istoric, s-a comportat ca un important aliat al Romaniei. Ca un avocat al acestei tari, atat in vremuri de restriste, cat si in vremuri bune.
Cum este posibil sa-ti pierzi, intr-un timp atat de scurt, un aliat istoric de asemenea importanta? Care este explicatia? A innebunit Sarkozy? A innebunit Traian Basescu? Au innebunit si unul si altul? Nu exclud posibilitatea ca adevarul sa se afle undeva la mijloc. Sa ne amintim ca, din motive pur politicianiste, presedintele Sarkozy, care este un om politic destul de excentric in atitudinile sale si un diplomat atipic pentru modelul de diplomat francez, a avut iesiri extrem de dure si apreciate de intreaga Europa drept nedrepte, legate de problema tiganilor versus Romania. Acest lucru este real. La fel de real este ca presedintele Frantei a fost destul de ferm – tot ca urmare a unor chestiuni legate de traficul de persoane – dar, de data asta, nu si excentric, ci perfect motivat, atunci cand s-a opus intrarii Romaniei in spatiul Schengen. Niciunul dintre cele doua gesturi politice ale presedintelui Frantei nu pot fi insa apreciate drept ostile Romaniei ca stat. Ele, in cel mai bun caz, au amendat, mai mult sau mai putin justificat, politici ale puterii de la Bucuresti. In consecinta, tinand cont si de diferenta uriasa de statura intre reprezentantii a doua tari – nu-i asa, egale teoretic, in concertul european? -, Presedintele Traian Basescu nu avea dreptul sa sara ca ars si pretinzand ca apara onoarea Romaniei si a cetatenilor ei, cand, de fapt, nu-si apara decat propria imagine de presedinte – jucator, sa apostrofeze Franta, sa apostrofeze alte state europene si sa-si puna ministrul de Externe sa ameninte, in repetate randuri, Uniunea Europeana. A fost mai mult decat o gafa. O imprudenta cu efecte dezastruoase, pe termen mediu si lung.
Cum ar putea Romania sa dreaga busuiocul manjit de o putere iresponsabila? Intr-un singur fel. Romanii nu se pot apara decat schimband puterea. O putere care si-a pierdut orice fel de credibilitate si respect in ochii Europei. Semnalul Parisului fiind, din aceasta perspectiva, decisiv.

www.sroscas.ro
www.corectnews.ro

Comentarii

comentarii