Acasă Actualitate Cetățenii din Ronaț – Timișoara se confruntă cu patru probleme grave

Cetățenii din Ronaț – Timișoara se confruntă cu patru probleme grave

DISTRIBUIȚI

Cetățenii care locuiesc în zona Ronaț din Timișoara, spre capătul liniei tramvaiului cinci, se confruntă de mai mult timp cu mai multe probleme ce nu par a avea rezolvare.

Dr. Bairam, un locuitor din zonă, a enumerat patru.

Una o reprezintă scheletul metalic al refugiului din stația de tramvai.

”Au ridicat cu camionul imensa cabină și au plecat. Cineva a plătit o macara mare pentru asta. Au lăsat cabina metalică direct pe ciment, fără șuruburi, fără susținere.

Există un pericol iminent să pice peste oameni. Care o fi fost scopul să o mute dintr-o parte în alta?

Problema gravă este că un copil se poate prinde de ea și să cadă pe el. Dacă vine o furtună o răstoarnă fără problemă în capul oamenilor.

Scheletul nu este prins în șuruburi. Nu se poate asta, să o lași așa acolo. Acel schelet reprezintă o amenințare pentru cetățenii din zonă care trec pe acolo”, atenționează dr. Bairam.

O altă problemă este gunoiul reciclabil.

”În zona noastră veșnic sunt probleme cu deșeurile reciclabile. Nouă, de la case, ne dau ca la milogi un sac. Ți-l aruncă în fața ușii. Că e noroi sau zăpadă nu contează.

De obicei nu îți dau nimic. Îți rămâne acolo gunoiul și nu ți-l mai ridică. Am avut probleme cu ei. I-am amenințat că le fac plângere penală.

Pe strada Trifoiului omul a pus în sac negru deșeul reciclabil. A rămas acolo de trei luni și nu este ridicat. M-am dus la ei. Le-am spus să îmi dea un sul întreg, nu cu bucata.

Nu se poate. Mi-au dat de milă că am venit până acolo trei saci galbeni”.

O altă problemă ridicată de dr. Bairam ține de fosta bibliotecă din Ronaț.

”Am observat că noaptea stă un polițist local și o păzește. Păzește ce anume?

Adică nu se poate pune o alarmă? Când îi chemi spun că nu au oameni”.

O altă chestiune gravă cu care se confruntă oamenii din zonă o reprezintă faptul că poșta ajunge foarte greu la destinație.

Dr. Bairam spune că din cauza poștașului care nu i-a adus corespondența la timp a avut mari probleme. Medicul susține că îi va face plângere penală, fiindcă nu îi aduce niciodată corespondența la timp.

Comentarii

comentarii