Acasă Actualitate „Cheia Lugojului” pentru un rotarian din Germania și un artist plastic

„Cheia Lugojului” pentru un rotarian din Germania și un artist plastic

DISTRIBUIȚI

consiliul local lugoj 1Consiliul Local Lugoj se va întruni marți, 28 februarie, de la ora 14, în ședință ordinară. Printre proiectele de hotărâri aflate pe ordinea de zi se află și două inițiative privind acordarea distincției „Cheia Orașului” unui rotarian din Mühlhausen (Germania), Paul Gräfendorf, care a ajutat mult municipiul de pe malurile Timișului, precum și unui renumit artist plastic, Ingo Glass. Totodată, consilierii lugojeni vor dezbate și proiectele de hotărâri privind: modificarea organigramei și a statului de funcții ale Direcției de Asistență Socială Comunitară din subordinea Consiliului Local al Municipiului Lugoj; aprobarea reţelei şcolare a unităţilor de învăţământ preuniversitar în municipiul Lugoj, pentru anul şcolar 2017 – 2018; aprobarea documentaţiei de avizare a lucrării de intervenţie (D.A.L.I.), a proiectului tehnic pentru obiectivul de investiţii şi indicatorii tehnico-economici pentru utilizarea energiei solare la furnizarea energiei termice pentru următoarele imobile: Grădiniţa cu program prelungit PP2, Grădiniţa cu program prelungit PP3, Grădiniţa cu program prelungit PP4, Grădiniţa cu program prelungit PP5, Complexul de servicii pentru persoane vârstnice ,,Sf. Nicolae’’, Cantina de Ajutor Social, Sala de Sport ,,Ioan Kunst Ghermănescu’’; inițierea procedurii în vederea organizării, administrării și exploatării pășunilor proprietate privată a Municipiului Lugoj; aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Casei de Cultură a Municipiului Lugoj din subordinea Consiliului Local al Municipiului Lugoj; exprimarea acordului de principiu al Consiliului Local al Municipiului Lugoj pentru începerea negocierilor în vederea închirierii Casei de Cultură a Sindicatelor Lugoj și constituirea comisiei de negociere; aprobarea atribuirii licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public local de persoane prin curse regulate și caietul de sarcini aferent acestora.

Comentarii

comentarii