Acasă Actualitate Chester Williams – Cetăţean de Onoare al Timişoarei

Chester Williams – Cetăţean de Onoare al Timişoarei

DISTRIBUIȚI

Consilierii locali din Timişoara au votat, marţi, 22 octombrie, acordarea titlului de Cetăţean de Onoare fostului antrenor al echipei RCM Timişoara, Chester Williams. Propunerea a venit, în ultimul moment, de la primarul Nicolae Robu, ca o recunoaştere a meritelor antrenorului sud-african.

Cu Williams pe bancă, echipa de rugby a Timişoarei a câştigat ultimele două ediţii ale Superligii Naţionale. Introducerea pe ordinea de zi a proiectului de hotărâre a coincis cu o ceremonia oficială de felicitare a sportivilor. Rugbiştii au fost invitaţi, în acest sens, în sala de consiliu a primăriei. Consiliul local a acoperit, în sezonul recent încheiat, aproximativ jumătate din bugetul echipei.

Consiliul local a aprobat pentru echipa de rugby o sumă care s-a ridicat la 2,5 milioane de lei în acest an. Cred că a meritat. Îi mulţumesc domnului consilier Radu Ţoancă pentru modul în care s-a implicat şi a reprezentat consiliul local la clubul de rugby. Vreau să vă aduc la cunoştinţă că pe ordinea de zi, la suplimentare, avem şi un subiect legat de rugby. Este propunerea pe care am făcut-o, şi o susţin, de a-i acorda antrenorului echipei de rugby, domnului Chester Williams, care din păcate a trebuit să ne părăsească, s-a întos la familia sa, titlul de Cetăţean de Onoare al Timişoarei. Îl aşteptăm pe domnul Chester Williams să se întoarcă în Timişoara, probabil că o va face în luna ianuarie, pentru a-şi primi, în cadrul unei ceremonii, acest titlu”, a declarat primarul Robu.

Oraşele Timişoara şi Cape Town se vor înfrăţi

Probabil că Chester Williams va veni pentru a-şi ridica aceasta distincţie în luna ianuarie. Va veni cu primăriţa din Cape Town, al doilea oraş din Africa de Sud. Timişoara se va înfrăţi cu Cape Town. Chester Williams este prima persoană de culoare care primeşte titlul de Cetăţean de Onoare al Timişoarei. În 1995, Chester Williams a fost primul rugbyst de culoare din naţionala Africii de Sud şi a reuşit să devină campion mondial. El nu înţelegea de ce sunt oameni în Timişoara care apreciază atât de puţin istoria oraşului nostru. Spunea că acest oraş nu se deosebeşte cu nimic de marile oraşe ale lumii, că suntem norocoşi că ne-am născut într-un asemenea oraş”, a declarat şi consilierul local Radu Ţoancă.

Chester Williams a fost, ca jucător, vedeta mondialului din 1995. Eroul filmului „Invictus”, Williams a antrenat-o şi pe Dinamo, în 2008, reuşind să câştige atunci eventul.

Stadion de 5000 de locuri, lângă Stadionul CFR

RCM UVT Timişoara are probleme cu stadionul pe care joacă meciurile considerate pe teren propriu. Deşi au solicitat să joace pe „Dan Păltinişanu”, administratorii arenei susţin că gazonul nu ar face faţă. Practic, infrastructura nu se ridică la nivelul performanţelor. Primarul Nicolae Robu declara recent că primăria ar putea cumpăra Stadionul CFR, pentru a-l reamenaja şi a-l da în folosinţă clubului de rugby. Planurile de „acasă” nu s-au potrivit cu realitatea din „târg”, aşa că municipalitatea va improviza o altă soluţie.

Noi am primit, din nou, în urma insistenţelor pe lângă Ministerului Transporturilor, un refuz din partea Consiliului de Administraţie al Societăţii Naţionale CFR, de a ne vinde Stadionul CFR. Dar noi am găsit o soluţie cu care ne vom descurca foarte bine, în ciuda refuzului lor. O parte din terenul din acel areal, pe care noi îl numim Stadionul CFR, aparţine primăriei. Prin urmare, vom amenaja un teren de joc, cu tribune de 5000 de locuri, şi un teren de antrenament cu suprafaţă sintetică. Am semnat deja documentele şi am pornit procedura de dezmembrare a acestei parcele de restul proprietăţii numită Stadion CFR”, a explicat primarul.

Comentarii

comentarii