Acasă Eveniment Ciocnire violentă între un Audi si un autocamion pe Calea Lugojului

Ciocnire violentă între un Audi si un autocamion pe Calea Lugojului

DISTRIBUIȚI

thumbs.tele.netIntrarea în Timișoara dinspre Lugoj a fost blocată zeci de minute în urma unui accident rutier, în care au fost implicate un autocamion Renault și un Audi. Responsabil pentru producerea accidentului se pare ar fi șoferul autocamionului Renault, care se îndrepta spre Timișoara și a încercat să întoarcă autovehiculul peste banda dublă continuă, pentru a intra pe strada Bobâlna. Din spate, însă, în aceeași direcție de mers, dar pe banda a doua, venea autoturismul Audi. Șoferul acestuia nu a mai putut evita impactul, a derapat și a intrat cu partea laterală în autocamion, ambele autovehicule ieșind parțial de pe carosabil. Șoferul autoturismului Audi a mărturisit că a reușit să întoarcă de volan în ultima secundă, în caz contrar accidentul ar fi fost mult mai grav. În urma impactului, nimeni nu a fost rănit, însă circulația pe Calea Lugojului s-a desfășurat cu dificultate timp de câteva zeci de minute, până când autovehiculele au fost luate de la fața locului. Polițiștii au deschis o ancheta și urmează să stabilească cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Comentarii

comentarii