Acasă Eveniment Clinica Medici’s – Pasiunea pentru sănătate

Clinica Medici’s – Pasiunea pentru sănătate

DISTRIBUIȚI

La aproape 15 ani de la fondare, Medici’s se află în faţa unei noi provocări: dezvoltarea unui complex medical privat, la standardele europene ale anilor 2020. În cei 15 ani de activitate, Medici’s se poate mândri cu câteva reuşite cu totul aparte. Este cel mai mare centru de medicină ocupaţională din afara capitalei şi singurul din ţară care are acreditări complete pe medicina muncii, siguranţa circulaţiei rutiere şi medicina aeronautică. De asemenea, Medici’s gestionează problemele de sănătate a peste 500 de companii, cu cca. 40.000 de abonaţi permanenţi. În 2010, a asigurat servicii de sănătate pentru aproape 100.000 de pacienţi. Medici’s se află şi în relaţii de parteneriat cu aproape toate firmele de asigurări din România, precum şi cu unele firme de asigurări din UE care nu au deschis înca reprezentanţe în România. Medici’s a creat conceptul de centru de medicina muncii şi a fost primul centru de medicină ocupaţională din ţară care a implementat un sistem de management integrat de calitate. Are un consultant de specialitate în management medical: Kees Couberght din Olanda. A obţinut certificarea pe cursuri de First Aid, în conformitate cu procedurile European Red Cross. A dezvoltat conceptul "Clinics, o clinică precum o galerie de artă". Şi a iniţiat crearea primei francize medicale din România. În prezent, Medici’s se află în faţa unei noi provocări: dezvoltarea unui complex medical de peste 6.000 mp, la exigenţele şi standardele europene ale anilor 2020.

Servicii de cea mai bună calitate

În prezent, grupul Medici’s oferă servicii complexe de sănătate, prin cele patru branduri pe care le operează:Medic’d – centru de medicină ocupaţională, Clinics – clinică privată Medici’s, Baby Clinics – servicii medicale pentru copii, Laborix – Laboratorul clinic, anatomopatologic şi imagistic. De asemenea, prin Fundaţia Medici’s sunt operate programe sociale şi de educaţie medicală. În grupul Medici’s lucrează peste 100 de medici, psihologi şi alte categorii de personal medical. Sunt oferite servicii medicale în peste 30 de specialităţi clinice pentru adulţi şi în cca. 15 specialităţi medicale pentru copii. Valorile promovate cu un efort susţinut de către Medici’s sunt: pasiunea pentru sanătate şi respectul faţă de om, faţă de pacient, provocarea de a duce serviciile medicale la nivel de excelenţă şi realizarea de noi standarde.

 Concept nou în Timişoara

În dorinţa de a oferi servicii medicale de un standard tot mai ridicat, Medici’s se află în faţa unei noi provocări: dezvoltarea unui complex medical într-un nou concept şi cu o nouă abordare, într-o zonă ultracentrală a oraşului (Zona Bălcescu), pe un teren de peste 3.000 de metri pătraţi. Suprafaţa la sol a proiectului este de 1.335 metri pătraţi, iar suprafaţa totală construită finală fiind de cca. 6.150 metri pătraţi (4.000 metri pătraţi în prima etapă si 2.150 metri pătraţi în etapa a doua), pe un regim de înălţime de P+4E+Mansardă retrasă. Proiectul se doreşte a respecta atât normele de construcţie, cât şi standardele medicale. De asemenea, se doreşte o integrare armonioasă în mediu, prin dezvoltarea unui concept de GreenBuilding, clădiri apreciate în Europa, dar insuficient dezvoltate în Timişoara. O primă provocare a fost găsirea unei firme de proiectare cu expertiză, în Timişoara existând o singură firmă de proiectare care are experienţă în proiectarea de clinici medicale şi câteva firme similare regăsindu-se în Bucureşti. O alternativă ar mai fi firmele de proiectare din străinătate. În acest moment, complexul medical se află la stadiul de proiect, căutându-se cele mai bune şi corecte variante de proiectare şi dezvoltare, iar după stabilirea planurilor exacte, de detaliu, se va încerca obţinerea finanţării proiectului şi a atragerii de noi parteneri în proiect. Medici’s speră să obţină finanţarea necesară şi să demareze planurile finale de construcţie până la finele anului 2014. Medici’s doreşte dezvoltarea unui proiect corect, asigurând dezvoltarea unor servicii medicale de calitate, la standardele europene ale anilor 2015-2020. Este vorba despre un complex medical (compus din cabinete de consultaţii şi explorări, recuperare medicală, mici intervenţii chirurgicale şi zonă comercială medicală) şi nu despre un spital privat. De asemenea, Medici’s doreşte extinderea parteneriatului cu ceilalţi furnizori de servicii medicale din zonă, în special cu cei care oferă servicii spitaliceşti şi investigaţii de înaltă performanţă, pentru realizarea unui diagnostic exact şi a unor soluţii terapeutice corecte pentru pacient. Implementarea acestui proiect va costa câteva milioane de euro.
 

Comentarii

comentarii