Cine nu știe despre Clinica REHA? Un loc căutat de pacienți nu doar din Timișoara, România, ci și din Ungaria. Fondată de dl. dr. Lucian Galoși, clinica s-a născut din iubirea pentru oameni. ”A fost o necesitate”, așa spune dr. Galoși, cu modestia omului modest, inteligent și rezervat. Clinica este axată în mod special pe recuperarea spatelui și a mâinii. Cu ani de zile în urmă, pe când se deschidea Casa Austria, unde era șef de clinică prof. univ. dr. Tiberiu Bratu, doctorul Galoși avea să plece în Franța, la Grenoble, unde s-a specializat în tehnicile de recuperare a mâinii, în urma unor afecțiuni. Deși avea de ales între Franța și România, primind oferta de a rămâne în Franța, timișoreanul a ales țara sa, orașul său. În vremea aceea, erau încă multe nevoi în ceea ce privea tehnica și tehnologia medicală. Dotările, așa cum știm, chiar și acum, în spitalele din România, sunt la cote criticabile…
Venind din Franța cu o experiență pe care nu o va uita niciodată, dr. Lucian Galoși a dezvoltat aria de recuperare prin fizioterapie și kinetoterapie nu doar pentru recuperarea afecțiunilor mâinilor, ci și a spatelui, în mod special a coloanei. Au urmat pregătirile medicilor și a altor terapeuți pentru tratarea traumelor și a durerilor acute sau cronice: lombalgie, dorsalgie, afecțiuni ale zonei cervicale și altele, în general producătoare de dureri și disconfort. Numărul medicilor care au urmat tot mai multe cursuri de specializare în domeniul amintit a crescut. Nevoile pacienților, și ele. Viața modernă are și avataruri.
Cine caută Clinica REHA? Sportivii cu traume, bolnavii cronici și persoanele care au suferit traume.
Echipa are un lider, liderul este, desigur, fondatorul clinicii, dr. Galoși fiind absolvent al unui masterat de recuperare prin tehnica McKenzie, iar colegii din echipă sunt, la rândul lor, absolvenți de studii post-universitare în kinetoterapie și recuperare medicală. Deci pacienții sunt pe mâini bune. Faima clinicii se duce din om în om. O metodă prea cunoscută de a face imagine este aceea de a ”vorbi de bine”. Or, despre REHA se vorbește cu respect și admirație.
Echipa este atentă cu pacienții. Dorința specialiștilor de aici este ca cei care-i trec pragul să nu mai aibă dureri. Mișcarea corpului fără dureri este o țintă. Nu o înțelegem decât atunci când am pierdut mobilitatea, din motive diferite.
Aparatura din Clinica REHA este de calitate, modernă, adaptată nevoilor dinamismului corpului. Pacientul este însoțit de către un kinetoterapeut pe tot parcursul programului, pentru a avea rezultate bune la capătul exercițiilor.
Aparatura nu poate înlocui factorul uman, desigur. Echipa clinicii susține și emoțional pacienții, generând o stare de optimism, atât de necesar în procesul de vindecare. Un alt factor important este răbdarea. ” Cu răbdarea, treci marea!” spune o vorbă veche. Câți dintre noi avem răbdare deplină, mai ales atunci când vorbim despre drumul de recuperare? Schiorii, cu dorul de munte. Atleții, cu dragul de alergare. Bicicliștii, cu ochii după piste.
Fotbaliștii, cu dorul mingii. Și lista poate continua. Totuși, răbdarea este esențială.
La REHA, se întâlnesc cazuri diferite. Se pot găsi subiecte pentru romane întregi. De vorbă cu pacienții, numai răbdarea de a-i asculta este esențială. Lucian Galoși o face, ascultă, este atent la detalii, armonizează profesionistul cu empaticul, cu omul în sine. REHA este un sistem complex. Nu doar o clinică în sensul strict medical al cuvântului. REHA este o filosofie. Recuperarea dinamismului nu este doar fizică, ci și mentală.
Tot mai mulți tineri suferă din cauza coloanei vertebrale. Fie sunt victimele unor sporturi nepotrivite, fie a exceselor la sală, fie, pur și simplu, ale unor accidente nefericite. Tehnica McKenzie este potrivită în recuperarea tulburărilor de statică vertebrală. Mai exact, potrivită pentru tratarea durerilor de coloană. Rezultatele sunt uimitoare. ”Avem multe metode speciale de tratament pentru aceste suferințe prezentate, iar ceea ce găsiți aici nu există nici în multe clinici din occident. Ne bazăm pe principiul calității actului medical și dorim ca pacienții noștri să beneficieze atât de tratament complet și individualizat, cât și de consiliere continuă, în vederea conturării și formării unui stil de viață sănătos”, spune dl. dr. Lucian Galoși.
Clinica REHA face față cerințelor medicinei moderne. REHA este o premieră timișoreană, poate fi inclusă în lista premierelor bănățene.