Acasă Actualitate Clubul Francofon de Afaceri a aniversat 10 ani de activitate la Timișoara....

Clubul Francofon de Afaceri a aniversat 10 ani de activitate la Timișoara. Dan Bedros a primit diploma de merit pentru activitatea sa

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 9 iunie, Clubul Francofon de Afaceri a împlinit zece ani de activitate la Timișoara. La evenimentul desfășurat la Galla Events, au participat și Laurence Auer, ambasadoarea Franței în România, dar și Francois Coste, președinte al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Franceze în România (CCIFER) și CEO al Groupama Asigurări România. Autoritățile locale au fost reprezentate de prefectul Zoltan Nemeth, președintele CJT Alin Nica și primarul Dominic Fritz.

În cadrul evenimentului aniversare de miercuri, i-a fost înmânată diploma de merit lui Dan Bedros, membru fondator și președinte de onoare al clubului. Acesta a marcat dezvoltarea telecomunicațiilor în toată țara, ocupând, încă de la începutul anilor ’90, poziții de conducere în mai multe companii din domeniu.

De altfel, aceasta nu este prima dată când businessmanului îi sunt salutate rezultatele. Dan Bedros este, printre altele, președinte de onoare al CCIFER, dar deţine și titlul onorific de Medalia Franceză „Legiunea de Onoare”, în Grad de Cavaler, titlul „Doctor Honoris Causa” acordat de Universitatea Politehnica Timișoara, precum și titlul onorific Ordinul Naţional „Steaua României”, în Grad de Cavaler. Acum, din nou, i-au fost recunoscute meritele de a încuraja, prin funcțiile pe care le-a ocupat, cooperarea economică româno-franceză.

Clubul Francofon de Afaceri și-a început activitatea în 2011, când tot mai multe companii franceze au început să investească în vestul țării, cu precădere la Timișoara. Scopul clubului fondat de Dan Bedros și Dorin Miron a fost, încă de pe atunci, consolidarea acestor investiții și, pe cât posibil, atragerea unora noi. În primul rând, în jurul acestei entități s-ar fi reunit marile companii franceze, dar ulterior au fost deschise porțile și pentru firme mici și mijlocii cu potențial de internaționalizare.

În capitala Banatului, pentru investitorii francezi a fost important și caracterul francofon al orașului. Vorbim despre prezența Institutului Francez sau de liceul bilingv „Jean Louis Calderon” în Timișoara. De-a lungul timpului, precizează reprezentanții clubului, au găsit suport din partea autorităților locale, astfel că s-au putut dezvolta armonios afacerile franceze care au prins rădăcini în toată regiunea de vest a țării.

Și personalitățile politice timișene au ținut să marcheze această aniversare. De exemplu, a făcut-o public, pe Facebook, prefectul Zoltan Nemeth. Până la ora redactării acestui articol, Fritz și Nica nu menționat pe rețelele de socializare acest eveniment, dar, în schimb, a făcut-o Călin Dobra, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș.

Nemeth amintește că, în județul Timiș, sunt în prezent 85 societăți comerciale cu capital mixt româno – francez și 152  societăți comerciale cu capital integral francez. „Doresc să felicit, și pe această cale, companiile franceze din județul nostru pentru rezultatele economice obținute și, în același timp, implicarea Clubului Francofon de Afaceri din Timișoara în importante proiecte de investiții care au contribuit la viața socială și culturală a județului Timiș”, precizează acesta.

Prefectul dă asigurări că, în calitate de reprezentant al Guvernului României în teritoriu, va continua, la modul general, să acorde sprijin mediului de afaceri și, mai specific, să vină cu soluții rapide la cererile investitorilor străini prezenți, astfel încât să fie atrași și alții de perspectivele economice ale județului.

Călin Dobra a venit, la rândul său, cu un mesaj de felicitare: „A fost o onoare, ca pe parcursul activității mele administrative, să pot observa creșterea Clubului Francofon de Afaceri din Timișoara, care, astăzi, a sărbătorit 10 ani de activitate în prezența Excelenței Sale Laurence Auer, Ambasadoarea Franței în România. Existența comunității franceze în mediul de afaceri din Timiș are o importanță aparte și nu pot decât să îi felicit pentru ceea ce au devenit și să le urez mult succes în realizarea planurilor viitoare”.

Comentarii

comentarii