Acasă Actualitate Clubul Rotary Timişoara demarează o campanie de strângere de fonduri pentru Clinica...

Clubul Rotary Timişoara demarează o campanie de strângere de fonduri pentru Clinica de Chirurgie Cardiacă pentru Copiii din Timișoara

DISTRIBUIȚI

În jur de 70 de copii au fost operați pe cord în Secția de chirurgie pediatrică din cadrul Institutului de Cardiologie din Timișoara, în decurs de un an și jumătate de la inaugurare centrului. Asta în condițiile în care în tot anul 2022, doar 200 de copii au suferit intervenții chirurgicale cardiovasculare în România. S-ar putea face și mai multe intervenții, însă, la această oră spitalul are doar doi chirurgi, iar pentru intervenții mai complexe trebuie să fie prezenți specialiștii de la Milano, ori ale echipe medicale din străinătate. Pentru că este nevoie de învățare în acest domeniu, Clubul Rotary Timișoara a venit în sprijinul Institutului de Boli Cardiovasculare, care s-a oferit să ajute la formarea medicilor specialiști, în țări precum Germania, Italia, Ungaria sau Israel. Rotarienii doresc astfel și creșterea numărului de intervenții la copii.

Concret, Clubul Rotary Timişoara demarează o campanie de strângere de fonduri pentru pregătirea, în străinătate, a personalului medical de specialitate al Institutului de Boli Cardiovasculare (IBC) Timişoara, astfel încât atât calitatea operațiilor, dar și numărul de operaţii pe cord la copiii cu malformaţii cardiace că crească semnificativ, începând de anul viitor, toate acestea fiind cuprinse în protocolul de colaborare semnat astăzi, 20.09.2023, cu Institutul de Boli Cardiovasculare din Timişoara.

“Este un proiect care s-a născut anul trecut, în ideea în care noi am susținut o echipă de medici din Germania, să vină în Timișoara, să efectueze niște operații la copii cu malformații congenitale cardiace. Este un proiect foarte mare și de anvergură, pentru că îl gândim pe cel puțin cinci-șapte ani, astfel încât să crească numărul și calitatea operațiilor la copii. Acesta se transpune prin susținerea medicilor specialiști de a face stagii de pregătire, în special în Germania, la partenerii noștri de acolo, dar și în alte țări unde avem parteneriate, unde nivelul de chirurgie cardiacă pediatrică este departe și la nivel foarte înalt”, a spus Daniel Marcu, președintele Rotary Club Timișoara.

Compartimentul de Chirurgie Cardiovasculară Pediatrică din cadrul Institutului de Cardiologie din Timișoara este foarte bine dotată. Sunt 12 paturi pe secție și patru pe ATI, de asemenea sala de operație este de sine stătătoare. Procesul de formare a medicilor este însă de durată.

“Acest parteneriat cu Clubul Rotary Timișoara este deosebit de interesant, pentru că se adresează de fapt dezvoltării resursei umane. Latura resursei umane este latura cea mai dificilă din toate punctele de vedere. Chirurgia pediatrică este un sector practice virgin în România. Există foarte puține locuri unde în prezent se face chirurgie cardiovasculară pediatrică. Și din păcate sunt foarte puțini chirurgi în România care poate să practice acest gen de meserie. De aceea, orice formare suplimentară este binevenită și ne asigură de fapt o calitate și o cantitate mai bună în viitor”, a declarat Constantin Luca, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare.

 Centrul de chirurgie pediatrică din Timișoara este singurul de profil din tot vestul României, astfel că toate cazurile din regiune ajung aici. În țară mai se mai operează copii doar la București și Târgu Mureș.

Primul eveniment caritabil va fi premiera absolută a operetei “Grüsst mein Banat” (“Salută Banatul meu”) organizată în data de 28 octombrie, de către Clubul Rotary  Timişoara, eveniment organizat în Sala Mare a Teatrului Național Timișoara. Fondurile vor fi folosite pentru pregătirea, în străinătate, a personalului de specialitate a Institutului de Boli Cardiovasculare.

Comentarii

comentarii