Acasă Economic Codul Muncii. Munca suplimentară

Codul Muncii. Munca suplimentară

DISTRIBUIȚI

Legea nr. 40/2011, prin care au fost adoptate modificările aduse Codului Muncii, conține inovații și în privința conceptului de muncă suplimentară. 

Textul legal stipulează că este considerată muncă suplimentară munca prestată peste durata normală a timpului de muncă, sub condiția ca aceasta să fie efectuată doar cu acordul salariatului, cu excepția cazului de forță majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecințelor acestora.   
Respectând același principiu al acordului prealabil, efectuarea muncii suplimentare este posibilă numai la solicitarea angajatorului fără a depăși durata maximă a timpului de lucru de 48 de ore pe săptămână, cu excepția cazurilor de forță majoră sau cazurilor fortuite ori în anumite situații strict și punctual reglementate de lege.  
Orele suplimentare se compensează prin ore libere plătite într-o perioadă extinsă prin noua modificare legislativă de la 30 la 60 de zile calendaristice după efectuarea acestora. 
O noutate în materie o constituie prevederea conform căreia angajatorul poate acorda anticipat compensarea menționată. Astfel, în perioadele de reducere a activității angajatorul are posibilitatea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare ce vor fi prestate în următoarele luni.  
Desigur, în cazul în care au fost efectuate ore suplimentare și acestea nu pot fi compensate cu ore libere plătite, angajatorul va acorda salariatului în cauza un spor pentru munca suplimentară stabilit prin negociere în cadrul contractului colectiv sau individual de muncă care nu poate fi mai mic de 75 % din salariul de bază.  
 
Avocat Adela – Raluca Fara
CHSH Gilescu & Partenerii SCA
                                 

Comentarii

comentarii