Acasă Actualitate Colaborare între UVVG şi Universitatea din Limoges

Colaborare între UVVG şi Universitatea din Limoges

DISTRIBUIȚI

Proiect comun „Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional Vest”
O delegaţie a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, condusă de conf. univ. dr. Vichentie Maniov, a participat, în perioada 24-27 noiembrie, la o vizită de studiu efectuată la Universitatea din Limoges (Franţa), care s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional Vest”, unde UVVG este parteneră. Programul vizitei a cuprins vizitarea Universităţii din Limoges şi centrul de primire a studenţilor străini a Tehnopolului din Limoges, a Centrului European de Cercetări în domeniul ceramicii industriale şi a Consiliul Regional Limousin. Conf. univ. dr. Vichentie Maniov ne-a declarat: „Am prezentat Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” şi interesul de a colabora cu parteneri din Franţa. Din discuţiile purtate, s-au desprins mai multe domenii în care este posibilă colaborarea Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” cu Universitatea din Limoges. Realizarea de cercetări în comun, participarea ca parteneri la proiecte finanţate prin fonduri ale Uniunii Europene, participarea la manifestări ştiinţifice organizate de Universitatea din Limoges şi UVVG. De asemenea, avem în vedere posibilitatea de a colabora cu Universitatea din Limoges la proiecte pentru care se vor depune aplicaţii de către Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” şi posibil şi de către alte facultăţi”, a precizat conf. univ. dr. Vichentie Maniov.
Universitatea noastră a fost invitată să participe, în perioada 30 mai-2 iunie 2011, la „Cel de-al doilea Colocviu francofon pluridisciplinar privind materialele, mediul şi electronica – PLUMEE 2011”, care va fi organizat de Universitatea din Limoges.
 

Comentarii

comentarii