Acasă Eveniment Compartimentul ATI al Clinicii II a fost reabilitat cu sprijinul Consiliului Judeţean...

Compartimentul ATI al Clinicii II a fost reabilitat cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş

DISTRIBUIȚI

clinica ortopedie judeteanClinica II de Ortopedie şi Traumatologie din cadrul Spitalului Judeţean Timişoara va inaugura Compartimentul de Anestezie şi Terapie Intensivă, reabilitat fizic, cu sprijinul financiar al Consiliul Judeţean Timiş. Valoarea totală a investiţiei a fost de 45.000 de lei. Compartimentul deserveşte Clinica II Ortopedie şi ţine administrativ de Clinica ATI a Spitalului Judeţean Timişoara.

„Pe lângă reabilitarea fizică, noi am făcut dotări care nu au existat. Am adus şi paturi speciale pentru ATI, monitoare, pulsoximetre şi injectomate. Aceste dotări cu aparatură au fost realizate pe banii Ministerului Sănătăţii şi au costat 3 miliarde de lei vechi. Considerăm că îngrijirea şi confortul pacientului trebuie să fie pe primul loc, să beneficieze de condiţii foarte bune – atât în ceea ce priveşte partea hotelieră, cât şi dotarea tehnică să fie superioară – pentru ca bolnavii să fie monitorizaţi eficient în perioada postoperatorie”, a declarat prof. univ. dr. Dan V. Poenaru, şeful Clinicii II.  

Comentarii

comentarii