Mircea Tătaru a explicat că acest concert pentru vioară şi orchestră nr.5 în la major K.V. 219 este un exemplu de sinteză de gândire clasică şi sensibilitate, pe care unii o calificau foarte apropiată de romantism. Este un punct culminant atins de Mozart în acest gen muzical, noutăţile şi adaptarea curajoasă a formei la conţinut fac ca acest concert să pară a aparţine secolului ce urma. Atunci, în 1777, geniul muzicii avea doar 20 de ani. Un prim exemplu de inovaţie plină de curaj este felul în care, după expoziţia orchestrală, Allegro aperto, Mozart opreşte această mişcare introducând vioara solistă printr-un Adagio, o mişcare lentă ce durează şase măsuri. Această scurtă visare este o incizie surprinzătoare între expunerea orchestrală şi ceea ce urmează, căci după această intervenţie melancolică, vioara solo izbucneşte cu multă strălucire deschizând forma de sonată. O altă noutate o găsim în partea a III-a, în formă de Rondo, unde întâlnim un episod-surpriză care contrastează profund cu celelalte. Este o melodie alla-turca care erupe cu energie nestăvilită. Remarcăm faptul că toate noutăţile utilizate în concert, precum sunt şi cele de care am amintit — Adagio-ul sau pasajul de factură exotică din final — nu sunt o incoerenţă stilistică ci se integrează pefect în ansamblu, sunt resurse expresive care înlătură monotonia, stereotipia. Vom asculta acest concert în interpretarea violonistului Florin Paul. La fel ca alţi mari compozitori şi Mahler a fost mereu torturat de probleme şi îndoieli, a suferit datorită nedreptăţilor şi şicanelor îndreptate spre el din unele medii artistice. Majoritatea problemelor sale sunt reflectate în simfoniile sale, mai puţin în Simfonia a IV-a, o lucrare aflată sub un cer fără nori. Această oază de fericire are echivalent în istoria muzicii. Solistă va fi soprana Nicoleta Colceiar.
Comentarii
comentarii
