Acasă Actualitate Concurs pentru conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. Aura Danielescu se mai gândeşte...

Concurs pentru conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. Aura Danielescu se mai gândeşte dacă îşi depune sau nu dosarul

DISTRIBUIȚI

În Timiş, ca de altfel în toată ţara, Ministerul Educației și Cercetării Științifice organizează concurs pentru ocuparea posturilor de inspector şcolar general. Dosarele de înscriere se depun în perioada 18 – 23 februarie, la sediul Inspectoratului Școlar Timiș. Probele de concurs se vor desfășura în perioada 11-20 martie, la sediul Ministerului Educației și Cercetării Științifice. În Timiş, inspectorul şcolar general Auda Danielescu nu ştie încă dacă îşi va depunde dosarul, urmează să ia această decizie în zilele ce vor urma. Aura Danielescu a fost numită printr-un ordin de ministru în funcţia de inspector şcolar general, în luna iunie a anului 2014. La concursul pentru ocuparea postului de inspector școlar general se pot înscrie cei care sunt profesori titulari cu grad didactic I sau titlul științific de doctor, sunt absolvenți ai unei instituții de învățământ superior, cu diplomă de licență, au o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin opt ani, au obținut calificativul „foarte bine” în ultimii cinci ani și nu au fost sancționați disciplinar în anul școlar curent, sunt apți din punct de vedere medical pentru îndeplinirea funcției, iar la data susținerii concursului nu au împlinit vârsta standard de pensionare. Contractul de management pe care viitorii inspectori şcolari generali îl vor încheia cu Ministerul Educaţiei nu mai prevede că aceştia trebuie să înainteze spre avizare Ministerului Educaţiei reţeaua şcolară din rază lui teritorială propusă de autorităţile administraţiei publice locale. Potrivit contractului, în atribuţiile inspectorului intră de acum coordonarea şi controlarea nu numai a activităţii casei corpului didactic, dar şi a palatului, cluburilor elevilor şi cluburilor sportive şcolare.

Comentarii

comentarii