Acasă Eveniment Concurs regional de oratorie, la Timişoara

Concurs regional de oratorie, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

La Universitatea de Vest din Timişora se desfăşoară, la sfârşitul acestei săptămâni, un concurs regional de oratorie destinat elevilor şi studenţilor din vestul ţării. În cadrul competiţiei, participanţii, indiferent de experienţă, vor beneficia de accesul la un training de vorbit în public.

Competitorii vor avea voie să-şi aleagă una dintre cele două teme puse în discuţie: „stabilirea remuneraţiei unui profesor în funcţie de evaluarea calităţii actului didactic de către elevii săi”, sau „interzicerea afişării simbolurilor religioase în instituţiile publice”. Cei mai buni şase vorbitori îşi vor disputa locul I la „Competiţia regională de discursuri publice”, pe o temă care va fi anunţată ulterior, într-o rundă finală, organizată duminică, 16 decembrie, în amfiteatrul A12 al Universităţii de Vest.

Competiţia este organizată de Asociaţia Regională de Dezbateri, Oratorie şi Retorică Banat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș.

Comentarii

comentarii