Evenimentul va începe la ora 8.45, când va avea loc salutul oficial din partea Universităţii de Vest Timişoara, Fundaţiei Hanns Seidel şi Consulatului German din Timisoara. Apoi, de la ora 9.30, prof. dr. Ana Muntean, din partea UVT şi prof. dr. Juliane Sagebiel, reprezentantul părţii germane vor avea o întâlnire cu presa. De la ora 10.00, conf. dr. Horaţio Rusu va vorbi despre “Valorile şi semnificaţia acestora pentru asistenţa socială: studiu al solidarităţii sociale în România”. Prof. dr. Ştefan Cojocaru va conferenţia despre “Perspectiva română: Societatea civilă şi activitatea socială în istorie şi în prezent”, apoi prof. dr. Peter Hammerschmidt va prezenta “Perspectiva germană: Societatea civilă şi activitatea socială în istorie şi în prezent”. De asemenea, se va mai dezbate problematica calificării necesare asistenţilor sociali pentru a contribui profesionist la schimbarea socială în societate; pregătirea asistenţilor sociali pentru munca în comunităţile sărace de romi sau despre dezvoltarea comunală şi durabilitatea: forme noi ale activităţii sociale. Conf. dr. Mihaela Alida Tomiţă va conferinţa despre “Rezilienţa comunitară din perspectiva reintegrării sociale a copiilor delincvenţi”.
Comentarii
comentarii