Acasă Actualitate Conferință de nivel înalt la Timişoara. Elita UE din turism și transport...

Conferință de nivel înalt la Timişoara. Elita UE din turism și transport vine în capitala Banatului

DISTRIBUIȚI

grapini 20 octConferință de nivel înalt la Timişoara. Europarlamentarul Maria Grapini invită mediul economic, administrativ şi decizional din Banat și din Uniunea Europeană şi Serbia, în Capitala Culturală Europeană, între 21 şi 22 octombrie.
Conferința „Oportunități de dezvoltare regională prin transport şi turism”, se va desfășura sub patronajul europarlamentarului român, Maria Grapini, cu scopul de a atrage atenția asupra celor doi piloni importanți ai dezvoltării regionale în Uniunea Europeană.
Membră a comisiei TRAN, Maria Grapini a invitat, în oraşul de pe Bega, colegi europarlamentari consacrați, reprezentanți ai mediului de afaceri, îndeosebi din domeniile vizate, transport şi turism, reprezentanți ai Camerelor de Comerț din euroregiune, România, Serbia, Ungaria, lideri ai administrațiilor locale, regionale, euroregionale, numeroşi specialişti. Va fi reprezentată şi Comisia Europeană, prin Direcția Generală pentru Dezvoltare Regională.
Vor sosi, la Timişoara, europarlamentarul Michael Cramer, preşedintele Comisiei pentru Transport şi Turism din Parlamentul European, europarlamentarul Giorgi Pirinski, membru în Comisia TRAN, reprezentanți ai primăriilor din județ, dar şi din țările vecine, consuli şi reprezentanți diplomatici.
Conferința europeană de la Timişoara va debuta vineri, 21 octombrie, ora 10, în Sala Multifunctională a Consiliului Județean Timiş şi se va derula după un format inovativ: paneluri pe diverse teme de discuții, la care participanții vor dispune de telecomenzi pentru vot ad-hoc, în chestiunile-întrebările formulate de speakeri.
„Ne vom axa, cu predilecție, pe oportunitățile de finanțare existente pentru proiecte de transport şi turism. Experiența colegilor mei europarlamentari, sosiți de la Bruxelles, este una confirmată şi sper ca cei prezenți la conferință să o exploateze şi s-o folosească imediat. Sunt convinsă că acest eveniment poate contribui la sporirea potențialului economic regional şi la identificarea de noi oportunități de colaborare şi investiții. Este, categoric, o bună ocazie de a promova Timişoara, Banatul, România în Uniunea Europeană!”, a declarat organizatorului conferinței, Maria Grapini.

Comentarii

comentarii