Acasă Actualitate Consilierii locali PSD cer neintroducerea Taxei de habitat şi modificarea sub altă...

Consilierii locali PSD cer neintroducerea Taxei de habitat şi modificarea sub altă formă a regulamentului TelPark

178
DISTRIBUIȚI

Consilierul municipal social-democrat Radu Ţoancă susţine că grupul PSD din Consiliul Local Timişoara se va opune introducerii Taxei de habitat, care ar urma să intre în vigoare din anul fiscal 2010. Proiectul de hotărâre privind modificarea taxelor şi impozitelor din Timişoara ce ar urma să fie supus la vot în plenul consiliului local de la sfârşitul acestei luni conţine şi propunerea de introducere a unei Taxe de habitat, în valoare de 40 de lei pe an, ce ar trebui plătită de fiecare persoană ce deţine un  imobil în Timişoara şi are domiciliul în oraşul de pe Bega. Banii încasaţi din această nouă taxă ar fi folosiţi, motivează municipalitatea, pentru reabilitarea clădirilor istorice din oraş. „Nu mi se pare normal, oportun şi justificat ca timişorenii din zonele periferice, care unii nu au străzi, apă sau canalizare, să fie obligaţi să plătească pentru reabilitarea clădirilor istorice, aflate în mare parte în proprietate privată”, spune Radu Ţoancă, avansând şi câteva soluţii pentru obţinerea sub alte forme a banilor necesari reabilitării.
Consilierul social-democrat crede că cea mai indicată variantă ar fi scrierea de proiecte prin care să fie atrase fonduri guvernamentale sau europene pentru reabilitarea zonelor istorice, iar Timişoara să participe cofinanţând investiţiile.
O altă variantă ar fi ca, pe model parizian, proprietarii de clădiri istorice care şi-ar renova faţadele, să aibă anumite facilităţi fiscale sau scutiri de la impozite.

Dezbatere serioasă pentru un regulament al parcărilor

Social-democraţii timişoreni susţin că vor solicita şi retragerea de pe ordinea de zi a plenului de la sfârşitul acestei luni a proiectului de hotărâre referitor la modificarea regulamentului de parcare ce se aplică în Timişoara.
„Vom cere o dezbatere serioasă, la care să participe toţi factorii implicaţi sau interesaţi şi să se realizeze un regulament clar, cu modificări concrete”, spune acelaşi Radu Ţoancă.

Comentarii

comentarii