Acasă Eveniment Consulul Germaniei Klaus Brenneke, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”

Consulul Germaniei Klaus Brenneke, la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”

DISTRIBUIȚI

Consulul Germaniei la Timişoara, Klaus Brenneke, a vizitat, săptămâna trecută, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş”, unde a fost întâmpinat de prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al UVVG, conf. univ. dr. Marius Grec, decan al Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative, şefi de departamente din cadrul Universităţii – Nicolae Turbatu, director departament relaţii internaţionale.  
Discuţiile s-au axat pe dezvoltarea parteneriatelor ştiinţifice ale Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” cu Universităţi din Germania. Parteneriatul privind Consorţiul universitar din regiunea Tubingen – Hohenheim, fiind o premieră pentru învăţământul academic din România.
Prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, ne-a declarat: „Universitatea noastră are relaţii deosebite cu Universităţile din Germania. Aşa se explică şi interesul pe care Consulatul Germaniei de la Timişoara îl are pentru protocoalele şi cooperarea academică pe care o avem cu Universitatea din Tubingen şi cele şase Universităţi din Consorţiul Tubingen – Hohenheim, cu care colaborăm în cadrul programului Erasmus, în cadrul schimburilor de studenţi şi cadre didactice. Aş dori să menţionez şi vizita făcută de dl. consul la Centrul de cercetări germanice „Friederich Schiller”, din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste, Politice şi Administrative, care se află sub patronajul Universităţii din Wiesbaden. Centrul funcţionează nu numai pentru universitatea noastră, ci şi pentru publicul larg care vorbeşte limba germană. Derulăm o serie de programe şi proiecte de cercetare cu Universităţi din Germania – Heidelberg  Hanau, Freiburg. Studenţii noştri sunt pregătiţi în clinicile şi spitalele din Hanau şi Tubingen, iar vizita consulului Germaniei, Klaus Brenneke, la Universitatea noastră constituie o garanţie că aceste contacte  academice vor fi lărgite”, a precizat prof. univ. dr. Aurel Ardelean, rector al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”. 
Consulul Germaniei la Timişoara, Klaus Brenneke, a primit din partea rectorului UVVG, Aurel Ardelean, o diplomă de excelenţă, pentru interesul manifestat faţă de învăţământul universitar din cadrul UVVG Arad. De asemenea, consulul Germaniei la Timişoara a vizitat noul Campus universitar „Vasile Goldiş” şi televiziunea TV Goldiş Net.

Comentarii

comentarii