Acasă Economic Continental pregătește zeci de elevi să învețe o meserie. Cum devii elev...

Continental pregătește zeci de elevi să învețe o meserie. Cum devii elev la Școala Duală Banat?

DISTRIBUIȚI

Zeci de locuri sunt disponibile pentru elevii care doresc să învețe o meserie în cadrul școlii profesionale în sistem dual în sediile Continental din Sibiu și Timișoara. Elevii vor urma stagii de practică la companii și vor deprinde abilitățile necesare punerii în aplicare a cunoștințelor acumulate la școală.

Continental este una dintre companiile care a inițiat, în anul 2012, în Timișoara, Brașov și Carei, reintroducerea sistemului de învățământ profesional în România. Din 2017, compania este implicată în dezvoltarea acestui sistem de învățământ și la Sibiu unde elevi din patru clase își desfășoară perioada de practică. Din 2012 până în prezent, sute de elevi au învățat o meserie și au fost angajați în fabricile sau centrele de inginerie Continental.

Compania a investit sute de mii de euro în dotarea cu echipamente a unităților de învățământ, cazare, masă și transport pentru elevi, precum și pentru promovarea acestui tip de învățământ la nivel național. Specializările în care sunt pregătiți elevii susținuți de Continental sunt: operator CNC, electronist, electrician, lăcătuș mecanic, electromecanic și sculer matrițer.

“Implicarea noastră în dezvoltarea școlii profesionale în sistem dual reprezintă dorința de a contribui la crearea unui sistem care produce meseriași, persoane capabile să aducă un plus economiei printr-o productivitate și o calitate excelentă a muncii datorate abilităților practice pe care le-au deprins. Parteneriatul nostru cu unitățile de învățământ asigură calificarea locurilor de muncă și dezvoltarea unui sistem care aduce numai beneficii pe termen lung. Peste 100 de locuri sunt disponibile la locațiile din Timișoara și Sibiu în acest an pentru elevii care doresc să învețe o meserie“, spune Christian von Albrichsfeld, Head of Country Continental România.

Timp de trei ani, elevii se vor specializa ca electromecanic, operator CNC și electrician. Mentorii Continental, experți în domeniile mai sus menționate, le stau la dispoziție elevilor pe durata celor trei ani de școlarizare. Aceștia le explică aplicabilitatea noțiunilor teoretice dobândite în clasă direct în centrele de producție automotive.

Viitorii meseriași vor beneficia, pe lângă aportul adus de mentorii lor în deprinderea abilităților necesare acestor meseri și de bursă lunară din partea statului și din partea companiei, o bursă de merit care se acordă în funcție de rezultatele școlare și implicarea în activitățile practice, mâncare,  cazare și/sau transport gratuit pentru elevi, precum și un precontract de angajare Continental oferit imediat după afișarea rezultatelor. Detaliile privind ofertele educaționale sunt disponibile în cele ce urmează.

La Sibiu, în clasa Continental sunt disponibile 30 locuri disponibile pentru specializarea „Electronică. Aparate și Echipamente”, în sistemul de învățământ profesional dual, iar înscrierile vor avea loc în perioada 5-14 iulie la Liceul Tehnologic ”Independența” din Sibiu (Str. Gladiolelor), iar cei interesați pot solicita mai multe detalii la numerele de telefon *4000 și 0269 221806 sau la adresa de e-mail scoala.duala@continental-corporation.com.

Începând cu luna august 2021, 29 de elevi vor intra în compania locația Sibiu pe poziții de operatori și tehnicieni, fiind prima generație de absolvenți ai clasei Continental din Sibiu, specializarea „Electromecanică”, care își începe cariera în cadrul companiei. Tot din august, absolvenții din Timișoara care au făcut practica la Continental au posibilitatea de a-și începe cariera în cadrul companiei în locațiile sale din capitala Banatului.

Cum devii elev la Școala Duală Banat?

Pentru anul școlar 2021 – 2022 vor fi organizate 3 clase (72 locuri), pe următoarele calificări: electromecanic utilaje și instalații industriale, operator mașini cu comandă numerică (CNC) și electrician aparate și echipamente electrice și energetice

ETAPA 1:  05-14 iulie 2020

ETAPA 2:  30 iulie – 3 august 2020

Cei interesați pot solicita mai multe detalii la numerele de telefon 0256 225 905 sau la adresa de e-mail secretariat@scoaladualabanat.ro

Comentarii

comentarii