Acasă Eveniment Contoarele de apă se pot citi de la o distanţă de 200...

Contoarele de apă se pot citi de la o distanţă de 200 de metri

DISTRIBUIȚI

Situaţie SF în Timişoara. Aquatim va monta 3.200 de contoare cu transmisie radio care vor putea fi citite de la distanţă, în peste 100 de străzi din zona centrală şi din cartierele Elisabetin, Bălcescu, Circumvalaţiunii, Dacia, Mircea cel Bătrân, Ronaţ şi Mehala. Totul gratuit

Programul de înlocuire a contoarelor a demarat săptămâna trecută, când au fost montate primele 30 de apometre pe Bd. 16 Decembrie 1989. Acţiunea se va desfăşura pe parcursul a 4 luni şi va fi realizată cu salariaţii proprii. Instalarea se face gratuit, iar clienţii vor fi anunţaţi cu 48 de ore înainte, printr-o înştinţare scrisă.
Contoarele cu transmisie radio permit citirea exactă a consumului de apă, de la o distanţă cuprinsă între 20 m şi 200 m, în funcţie de locul în care este amplasat contorul. Citirea se face cu ajutorul unui dispozitiv electronic care intră în dialog cu contorul, acesta transmiţându-i înregistrarea consumului la acel moment sau de la o dată programată. Astfel, citirea este posibilă şi atunci când angajaţii Aquatim nu au acces la contoarele aflate pe domeniul privat, în cămine inundate sau alte locuri greu accesibile.

Contorizare totală

În Timişoara, Aquatim a mai instalat 1.300 de contoare cu citire la distanţă la sfârşitul anului 2008. Noua investiţie în contoare moderne nu-i va afecta numai pe timişoreni. Cele aproximativ 3.000 de apometre disponibilizate în cadrul actualului program de înlocuire sunt în termenul de scadenţă metrologică şi după verificare, eventual reparare, vor fi montate în alte localităţi din judeţ în care operează Aquatim, cu prioritate acolo unde sunt branşamente necontorizate şi consumuri nejustificat de mari. Astfel, Aquatim va respecta unul din angajamentele asumate pentru 2011, din strategia de dezvoltare regională, care prevede realizarea etapizată a contorizării pentru toate branşamentele din aria de operare, până la sfârşitul anului 2013.
„Instalarea acestor contoare este în beneficiul clienţilor noştri. Citirea pentru stabilirea consumurilor se poate face fără a-i deranja, atunci când apometrul este pe proprietatea lor, iar facturarea se va face pe baza consumului înregistrat. Pentru că investiţia este mare, rugăm cetăţenii să protejeze căminul sau locul unde sunt montate şi să nu intervină asupra contoarelor, afectând buna funcţionare a acestora. Au fost multe situaţii în care modulele de transmise radio, montate în partea frontală a contorului, au fost deteriorate”, a precizat Nicolae Ghelsingher, director tehnic Aquatim.

 

Comentarii

comentarii