Acasă Eveniment Copil transportat inconștient cu elicoperul SMURD la Timișoara, după un accident rutier....

Copil transportat inconștient cu elicoperul SMURD la Timișoara, după un accident rutier. Ce spun medicii

DISTRIBUIȚI

Un băiat de 13 ani a fost dus inconştient cu elicoperul SMURD la spital, după ce mașina în care se afla împreună cu mama, tatăl și cei trei frați ai săi, a fost izbită în plin de un camion în judeţul Timiş.

Băiatul a suferit răni grave la cap, iar medicii îi fac acum mai multe investigații, timp în care v-a rămâne internat la spital.

Accidentul s-a petrecut în Coşava, pe DN68A, pe secţiunea de 15 kilometri în care Autostrada 1 lipseşte, iar traficul este preluat de drumul naţional.

Camionul mergea de la Deva spre Făget, iar la un moment dat a trecut linia continuă și a pătruns pe contrasens, unde circula regulamentar mașina familiei, iar impactul a fost inevitabil.

La volan se afla tatăl băiatului, care a fost rănit la umăr în urma impactului. Din fericire, mama împreună cu ceilalți trei copii au scăpat nevătămaţi.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările.

 „Este inconștient și pe cale de consecință, a fost intubat pentru protecția căilor aeriene și pentru o respirație mai eficientă”, a declarat Mihai Grecu, medic-șef UPU Timiș, citat de stirileprotv.ro.

Comentarii

comentarii