Acasă Economic Corecții de peste 15 milioane de lei, plătite de la bugetul local,...

Corecții de peste 15 milioane de lei, plătite de la bugetul local, în cazul proiectelor europene derulate de Primăria Timișoara

DISTRIBUIȚI

primaria-timisoara1Autorităţile cu multe proiecte finanţate din fonduri nerambursabile sunt şi cele cărora finanţatorii le-au cerut mulţi bani înapoi, sesizând nereguli în cheltuirea lor. În cazul în care Comisia Europeană a refuzat plata unei părţi din proiect, cheltuiala a rămas în sarcina bugetului.
La nivel naţional, sunt zeci de proiecte realizate din fonduri europene care au suferit corecţii fiindcă funcţionarii îndrituiţi să le implementeze au comis greşeli administrative. Corecţiile nu sunt monitorizate la nivel central, însă reprezintă puncte care trag în jos rata reală de absorbţie a fondurilor nerambursabile din fonduri structurale şi de investiţii.
Aşa se explică de ce, la data de 31 iulie 2016, rata efectivă de absorbţie (suma rambursată de CE) era de 71,76%, rata sumelor încasate, cu tot cu avans, era de 82,81%, iar rata de absorbţie curentă era de 76,69 (suma rezultată din declaraţiile transmise la CE). Nu sunt luate în calcul fondurile nerambursabile puse la dispoziţia membrilor UE de state care sunt în Europa, dar care nu fac parte din Uniune, precum Norvegia, state care şi-au protejat fondurile impunând reguli de rambursare de 100% în cazul sesizării unei nereguli.
Valoarea proiectelor reprezintă de fapt suma cerută de autoritatea contractantă Comisiei Europene, nu şi suma rambursată, acordată de forurile finanţatoare. Prin urmare, sumele ce constituie diferenţa dintre cererea de plată şi cererea de rambursare au fost suportate de către autoritatea contractantă sau de management din bugetul alocat anului în curs instituţiei sau din acela care va fi rectificat în următoarele execuţii.
Primăria Timişoara a solicitat CE, numai prin Direcţia de Dezvoltare, 159.252.225 lei pentru realizarea a 24 de proiecte, iar corecţiile au fost pentru opt din acestea, în sumă de 4.660.448 lei, iar prin Direcţia Tehnică, instituţia a solicitat Comisiei 390.890.880 lei pentru proiecte, din care corecţiile au fost de 9.602.798 lei. Direcţia de Mediu din aceeaşi instituţie a avut, la rându-i, corecţii de 36.000 lei pentru cinci proiecte. „În POR 2007 – 2013, Compartimentul de Eficientizare Energetică a Clădirilor din Timişoara a aplicat pentru cinci proiecte în valoare de 43.743.894 lei, iar valoarea corecţiilor se ridică la 1.067.572 lei”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ana Georgiu, coordonatorul compartimentului de resort din cadrul Primăriei municipiului Timişoara.
Situaţia este similară în toate oraşele din ţară care au implementat proiecte. O analiză empirică asupra acestei situaţii arată că din cinci proiecte, cel puţin unul suportă corecţii şi cade „în spinarea” bugetului local.
Astfel se explică de ce nivelul de absorbţie a fondurilor operaţionale, structurale este scăzut şi nu promite să se mai reabiliteze. UE a închis 90% din finanţări la data de 31 iulie a.c., iar cine n-a fost gata cu proiectul a suportat costurile. Ba chiar, în cazul proiectelor care se vor dovedi frauduloase, UE nu va face rambursările sau, dacă a făcut plăţi, ar putea cere banii înapoi.
Pentru programele operaţionale ale exerciţiului de finanţare 2007 – 2013, României i s-au alocat peste 19 milioane de euro, din care s-au absorbit efectiv 13,6 milioane de euro.

Comentarii

comentarii