Acasă Cultura Coregraful arădean Florin Mariș se întoarce acasă și se lansează în afaceri...

Coregraful arădean Florin Mariș se întoarce acasă și se lansează în afaceri cu rochii de mireasă din Dubai

DISTRIBUIȚI

Schimbările din showbiz-ului românesc din ultima perioadă l-au determinat pe coregraful arădean, Florin Mariș să ia o decizie radicală. După 15 ani petrecuți în București, timp în care a realizat coregrafia spectacolelor de revistă din mai multe cluburi din București, precum MULANRUJ, BELLAGIO sau CHABOO și a colaborat cu televiziunile Antena 1, Kanad D și TVR, Florin revine acasă. ,,Tinerii au intrat în panică după tragedia din Colectiv, multe localuri s-au închis, apoi a ars Bamboo, spectacolele și evenimentele în cluburile de noapte au devenit tot mai puține. Mi-am luat inima în dinți și am decis să îmi urmez un vis mai vechi, să îmi deschid o afacere, un salon cu rochii de mireasă. Sunt rochii unicat importate din Dubai și Belarus. În câteva zile, îl voi inaugura oficial, însă, până atunci, ne vedem la târgul de nunți de la Expo Arad. Pregătesc și un show tv, aici, acasă”, a declarat Florin Mariș.   
În anul 2000, Florin Mariș a devenit cunoscut cu piesa ,,Doamnă profesoară”, iar în 2002, s-a mutat la București  deoarece a considerat că în capitală se dă „ora exactă în showbiz”. A fost balerin la teatrul de revistă ,,Toma Caragiu”, în anul 2005 și a colaborat și cu televiziunea națională, în anii 2006, 2007 și 2013, la coregrafia spectacolelor participante la concursul internațional EUROVISION. Consacrarea a venit în anul 2007, după ce a câștigat locul III, la Festivalul de la Mamaia cu o piesă a compozitorului arădean, Cristian Faur. Interpret, dansator, producător TV, arădeanul Florin Mariș a semnat, ani de-a rândul, coregrafia celor mai importante show-uri la televiziunea Antena 1. Este producătorul show-ului Mulanruj București. Toate acestea au rămas, însă, în urmă, la începutul acestui an, când Florin Mariș a decis să se întoarcă…acasă.

Comentarii

comentarii