E curioasă evoluţia şi transformarea lor: pornesc de la statutul de candidat mic, neînsemnat, lumea nu-l cunoaşte, dar el vrea, e atras de Palatul Parlamentului precum arabii de Mecca, încep să apară în public, se poartă frumos cu presa pentru a se vorbi cât mai des şi pozitiv despre ei, bat la pas sate, comune, oraşe, le vorbesc mulţimilor, le promit/mint că şi-au dat seama acum că cei care guvernează ţara şi cei care dau legi nu sunt buni şi că el/ea, candidat, dacă va primi votul şi va ajunge parlamentar va face doar bine pentru români. Odată aleşi, urmează vreo lună de mulţumiri, trimis felicitări prin poştă. După care, lipsesc tot mai mult dintre cei care i-au ales; au treburi la Bucureşti. Ok. Dar după un an te uiţi pe activitatea parlamentară şi constaţi că au zeci de „iniţiative” parlamentare. Da, dar asta nu înseamnă că ei le-au şi gândit. Una este să fii autor de iniţiativă, adică te-ai frământat tu pentru un proiect de lege, şi cu totul altceva este să vină alţi colegi parlamentari care s-au gândit serios la o lege, şi să te roage să-i semnezi propunerea pentru a-l susţine. Automat eşti trecut la capitolul „iniţiative parlamentare”. Pentru că a apărut şi această şmecherie, de a se putea „ascunde” în grupul de iniţiatori, pentru că nu se menţionează „autorul”. După jumătatea mandatului, ne trezim că încep „plângerile”; dar nu din partea alegătorilor, ci din partea alesului, care devine treptat tot mai sonor cum că „e greu”, „navetă săptămânală” (nu aţi vrea să vă facem câte un Parlament la fiecare în dormitor?), „eşti departe de casă”, „trebuie să stai în şedinţe ore-n şir” (noi vedem în Parlament săli goale şi amânări de vot pentru că nu este cvorum, adică nu sunteţi pe-acolo), „pericol în timpul deplasărilor cu avionul sau cu maşina” şi în final, „noi nici nu avem salarii ca parlamentari, ci doar îndemnizaţii (păi vă sunt îndemnizaţiile mai mari decât lefurile profesorilor sau ale medicilor, iar unii dintre dumneavoastră nu aţi avut salariul pe care-l aveţi în Parlament), iar mai nou, constată că se sacrifică rău de tot pentru nenorociţii ăia care i-au torturat şi i-au trimis la Bucureşti (de parcă ar fi şcoala de corecţie) şi au nevoie ş de pensii „speciale”.
Cornel Sămărtinean, domnul care a ajuns în Camera Deputaţilor prin redistribuirea de voturi, ar vrea şi domnia sa pensie specială. Dar nu mai ştie cine l-o fi pus să ridice mâna, că a venit seniorul PNL, domnul Quintus, care a rostit două-trei fraze cu ştaif şi le-a doborât moralul. „Ori în PNL, ori cu pensii speciale!”. Şi atunci, Cornel Sămărtinean, a încercat să spună că nu vrea pensie specială, dar numele său a apărut pe lista celor care şi-au dat acordul în acest sens. RUŞINE, domnule deputat Cornel Sămărtinean, care, oricum, nu ne spuneţi nimic interesant, ci vorbe-goale de campanie „Timişoara merită mai mult…”, „Guvernul trebuie să…”, etc, etc. Am înţeles, şi dumneavoastră „Iubiţi Timişoara”. Păcat că aveţi carnet de membru PNL. La fel ca şi colegul dumneavoastră, Horia Cristian. Numele dumneavoastră stau alături de cele ale deputaţilor PSD (pe care-i criticaţi) care vor pensii speciale: Petru Andea, Florică Bîrsăştean, Gheorghe Ciobanu, Dorel Covaci, Ion Răducanu.
Comentarii
comentarii
