Acasă Actualitate Coroane de flori, în memoria eroilor Regimentului 6 Artilerie Grea din Timişoara

Coroane de flori, în memoria eroilor Regimentului 6 Artilerie Grea din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Memoria eroilor Regimentului 6 Artilerie Grea ”Tribunul Axente Sever” din Timişoara a fost cinstită, duminică, printr-un program special dedicat lor anume, care a început la capela militară din Piaţa 700 şi a continuat cu depunerea de coroane de flori la placa memorială a regimentului, de la Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara.

Pe 20 august 1944, artileriştii Regimentului 6, care se aflau pe aliniamentul Iaşi-Chişinău au căzut sub ploaia de gloanţe ale artileriei grele a armatei sovietice, care a durat două ore, după care bilanţul a fost tragic pentru noi: 30 de morţi, iar celor care au scăpat nu le venea să creadă că mai sunt în viaţă. Ruşii nu au lăsat piatră pe piatră. În scurtul răgaz, ostaşii români au reuşit, la ordin, să se retragă urgent cu maşinile şi armamentul din dotare, pentru a nu cădea prizonieri la ruşi, printre cei alţi 180 de mii.

În ciuda acelui moment tragic, ai noştri erau foarte bine pregătiţi, la şcoala franceză de la Fontainbleau, iar istoricul prof. dr. Laurenţiu Mioc spunea că în iulie 1941, regimentul român a primit ordin să distrugă două cazemate sovietice de supraveghere, aflate pe cealaltă parte a Nistrului, dar poziţia era dificilă.

”Comandantul Regimentului a ordonat ca din 75 de lovituri să fie rase cazematele, dar militarii nu aveau în stoc atâtea proiectile. Pe proprie răspundere, românii au deschis focul şi au retezat cazematele din doar 15 lovituri”, spunea Laurenţiu Mioc.

Regimentul 6 Artilerie Grea român a fost înfiinţat în 1923 şi a avut garnizoana de reşedinţă la Alba Iulia, Sibiu şi Timişoara. A participat la campania Armatei Române împotriva Uniunii Sovietice de la începutul acesteia, din 22 iunie 1941, sprijinind acţiunile de luptă ale trupelor române şi germane la trecerea Prutului, pe 3 iulie 1941, a Nistrului, pe 17-19 iulie 1941 şi la cucerirea Odessei, pe 16 octombrie 1941, până la 23 august 1944.

 

Comentarii

comentarii