Acasă Cultura Costel face stand up comedy, la Porto Arte

Costel face stand up comedy, la Porto Arte

168
DISTRIBUIȚI

Cel de-al doilea show de stand up comedy de cea mai bună calitate, programat la Porto Arte, în organizarea Asociaţiei Artitude, în perioada 18 august – 31 septembrie, îl aduce pe scenă pe Costel Bojog, de la Trupa DeKO. Deşi nu pare, Costel a terminat Facultatea de Automatică şi Calculatoare. Una dintre potenţialele mândrii ale municipiului Bacău, după propriile cuvinte, foarte deştept, Costel a terminat şi Facultatea de Actorie din Bucureşti. La cei 27 de ani ai săi, are o maturitate a actului artistic – în general – rar întâlnită, joc scenic, vervă şi un fel de candoare cu care spune cele mai trăsnite chestii, cu o mutriţă adorabilă, de copil pus pe şotii. Creativ, spontan şi cu un umor genial, generat mai ales de situaţiile absurde pe care şi le imaginează, copilăros din fire, subiectele dezbătute şi imaginate de Costel sunt un amestec hilar de National Geograhic,  Discovery, Cartoon Network şi Spice Platinum. Până acum, are la activ peste 450 de spectacole de stand up comedy, asta pe lângă angajamentele de teatru, film şi televiziune, printre care la Noaptea Devoratorilor de Publicitate, la diverse evenimente de firmă, în turneele naţionale, angajamente în diferite cluburi din Bucureşti şi din ţară şi spectacole în săli de teatru. Show-ul pregătit de Costel va avea loc marţi, 25 august, întâlnirea fiind programată în jurul orei 21,30. Preţul unui bilet este de 15 lei, studenţii, pe baza carnetului de student, plătind 12 lei.

Comentarii

comentarii