Acasă Actualitate Cozi uriașe la ridicarea pachetelor cu alimente din fonduri europene. Subprefectul Ionescu,...

Cozi uriașe la ridicarea pachetelor cu alimente din fonduri europene. Subprefectul Ionescu, apel către Primăria Timișoara

DISTRIBUIȚI

Începând de luni, 30 ianuarie, Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, a început distribuirea pachetelor cu alimente în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD). Potențialii beneficiari sunt timișorenii care se află într-o categorie socială defavorizată. Partea proastă ar fi că, încă din prima zi, au apărut cozi uriașe.

Astfel, în urma unei vizite la fața locului, marți a luat atitudine subprefectul Sorin Ionescu. Acesta laudă angajații DASTM, însă critică și cere măsuri primăriei. În ceea ce privește eventualele măsuri care pot fi luate, Ionescu vorbește de suplimentarea numărului de angajați și deschiderea mai multor puncte de distribuire a pachetelor. În prezent, acestea se împart doar pe strada Lorena, nr. 35, în curtea pe care DASTM o împarte cu Liceul de Arte Plastice.

Subprefectul și-a prezentat concluziile într-o postare pe rețelele de socializare:

„Deși cozile infernale formate la ridicarea pachetelor au ținut ieri titlurile presei centrale și locale, vreau să le transmit aprecierea angajaților de la Directia de Asistenta Sociala a Municipiului Timisoara care se ocupă de distribuirea acestor produse alimentare, în condiții deloc ușoare – frig și un volum uriaș de muncă pentru numărul redus de angajați raportat la numărul mare de beneficiari. Nici categoriile de beneficiari nu au condiții mai ușoare de așteptare, cozile formate ținându-i ore în șir afară, în frig.

Fac un apel către Primăria Municipiului Timișoara care are ca atribuție organizarea distribuirii de pachete cu produse alimentare în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate, să găsească soluții adecvate prin care să se evite formarea unor cozi inutile.

În acest sens, le solicit măsuri de suplimentare a angajaților dar și multiplicare a punctelor de distribuție în diferite zone ale orașului. Mai mult decât atât, printr-un număr mai mare de puncte de distribuție s-ar putea distribui diferențiat pe categorii de beneficiari.

Este inuman, ca beneficiar, să traversezi tot orașul, să te așezi la o coadă când încă nici nu s-a luminat afară și să aștepți în frig ore în șir. Iar cei care stau la coadă sunt fie bătrâni, cu probleme de sănătate, fie aparținători care și-au lăsat acasă persoana pe care o au în îngrijire”.

Comentarii

comentarii