Acasă Economic Credite pentru studii universitare şi postuniversitare

Credite pentru studii universitare şi postuniversitare

DISTRIBUIȚI

 Banca Italo Romena a lansat „Creditul pentru carieră” adresat persoanelor care doresc să urmeze studii universitare şi postuniversitare (masterat, MBA, doctorat), în cadrul instituţiilor de învăţământ din ţară sau din străinătate. 

Creditul poate fi folosit pentru plata taxelor de studii precum şi a cheltuielilor de cazare şi masă pe perioada studiilor, având capacitatea de a acoperi până la 100% din valoarea acestora. Suma finanţată ajunge până la 40.000 de euro sau echivalentul în lei, în timp ce durata creditului este de până la 7 ani, existând posibilitatea acordării unei perioade de graţie de maximum 2 ani pentru rambursarea capitalului. „Tinerii reprezintă comoara oricărei naţiuni, formarea profesională fiind esenţială pentru viitorul oricărei persoane. Fie că vorbim despre tineri care sunt la început de drum şi doresc să dezvolte o carieră într-un anumit domeniu de activitate, fie despre persoane dornice să-şi susţină cariera prin urmarea studiilor postuniversitare sau prin participarea la cursuri de specializare, la instituţii de învăţământ din România sau din străinatate, venim în întâmpinarea acestora oferindu-le «Creditul pentru carieră» pentru finanţarea cheltuielilor de studiu. Printre beneficiile acestui produs se regăsesc posibilitatea acordării finanţării integral sau în tranşe, în funcţie de nevoile clientului, şi a unei perioade de graţie de până la 2 ani pentru rambursarea capitalului, ceea ce înseamnă că în această perioadă clientul va plăti doar dobânda pentru suma utilizată din credit”, a declarat Roberto Broggini, Directorul Comercial al Băncii Italo Romena. „Creditul pentru carieră” poate fi garantat cu garanţii personale şi/sau reale ale beneficiarului sau ale altor trei membri ai familiei sale în calitate de codebitori. Astfel, în situaţia în care beneficiarul studiilor finanţate nu realizează venituri, membrii familiei sale, în calitate de codebitori, pot să garanteze finanţarea cu propriile venituri din salarii sau din exercitarea de activităţi independente, din chirii, dividende şi/sau cu garanţii reale imobiliare. Rata de dobândă a „Creditului pentru carieră” este variabilă şi anume Euribor la 3 luni + 9,50% p.a. pentru finanţările acordate în euro, respectiv Robor la 3 luni + 8,50% p.a. pentru finanţările acordate în lei.

Comentarii

comentarii