Acasă Cultura Criza refugiaților, într-o piesă de teatru, la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” Lugoj

Criza refugiaților, într-o piesă de teatru, la Colegiul Național „Iulia Hasdeu” Lugoj

DISTRIBUIȚI

8acccBiroul de Informare al Parlamentului European în România (BIPE), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECȘ), a lansat, în 2016, cea de a IX-a ediție a concursului național pentru licee, EUROSCOLA 2016, sub titlul „Criza refugiaților într-o Europă a valorilor”. Ca parte finală a acestui proiect, elevii Colegiului Național „Iulia Hasdeu” din Lugoj au pus în scenă o scurtă piesă de teatru pe tema refugiaților. În perioada 24 iunie – 12 septembrie, un grup de elevi format din Valentina Verba, Andrei Chitan și Raul Mikloș , din clasele a XI-a, îndrumați de profesorii coordonatori Monica Suciu și Horațiu Suciu, au creat scenariul unei scurte piese de teatru: „Oamenii de dincolo de gard”. În perioada care a urmat, între 12 septembrie și 6 octombrie, o echipă formată din 24 de elevi, care s-au implicat în mod voluntar, a pregătit prezentarea scurtei piese de teatru. Dacă o parte dintre elevi au fost implicați în piesă ca actori și regizori (piesa având trei scene distincte), ceilalți au fost implicați în realizarea decorului minimalist, a costumelor și, mai ales, în realizarea filmulețelor prezentate în cadrul spectacolului de teatru. De Ziua Educației, sceneta „Oamenii de dincolo de gard” a fost prezentată în cadrul școlii, în prezența unor profesori și a elevilor din clasele implicate în mod direct în acest proiect. Această etapă din proiect a evidențiat creativitatea elevilor și înțelegerea contextului propus pentru tema crizei refugiaților.

Comentarii

comentarii