Ce mecanism al statului de drept s-a defectat atât de mult încât, a făcut posibilă „Erata”? Ce nu a funcționat și a gripat motorul atât de grav încât, votul a opt milioane de oameni a putut fi aruncat la lada de gunoi, printr-un simplu artificiu, pus la cale de doar câteva persoane? Cum a fost posibil ca istoria României să fie în acest fel schimbată și ca un preşedinte demis, atât moral, cât și politic și electoral, să poată fi, totuși, menținut în funcție? Și de ce de atunci până azi au trecut trei ani fără că mecanismul să poate fi reparat? Există o eminență cenușie dincolo de Traian Băsescu, care se ascunde în spatele acestei fărădelegi?
La toate întrebările de mai sus și la multe altele ar trebui ca justiția, dacă ea chiar există, justiția asta de pe pământ și nu cea divină, să dea explicații concludente. Pentru că, altfel, fiecare dintre noi avem răspunsuri pregătite. Și, probabil, multe dintre ele corespund într-un totul realității.
Ce interes ar fi avut câțiva judecători ai Curții Constituţionale să-și riște imaginea, viitorul, poate chiar libertatea, să riște, până la urmă, și compromiterea instituției? Au câștigat ei ceva? Ar fi avut de câștigat ceva? Aveau ei o miză fundamentală pentru interesul național, de a-l menține pe Traian Băsescu în funcţie, împotriva voinței propriului popor? Sau au fost forțați să facă acest lucru? Dacă cei câțiva judecători ai Curții Constituţionale, care ar urma să fie investigaţi – asta în condițiile în care vor fi, cu adevărat, investigaţi vreodată – ar putea justifica gestul lor de încălcare flagrantă a legii, de falsificare, practic, a unei decizii importante a instituției pe care o reprezintă, în sensul că numai procedând astfel au salvat România de la un dezastru, atunci dezastru ipotetic ar trebui să fie relevant și demonstrat. Care ar fi fost dezastrul, din punctul de vedere al interesului național, ca Traian Băsescu ar fi fost debarcat în urma unui referendum perfect legal și constituțional, în anul 2012?
Dar dacă nu există asemenea argumente – și eu nu cred că ele există – atunci, gestul acelor judecători pare de-a dreptul nebun. Să riști atât de mult pentru atât de puțin? Adică, numai și numai, pentru a-i face plăcerea unui om, când nu aveai nimic de făcut altceva decât să-l lași, pur și simplu, să cadă, așa cum au hotărât cetățenii? Ei bine, toate scenariile posibile, cel puțin în baza informațiilor pe care le avem și care sunt publice, conduc la o singură cheie, în care poate fi citită grava infracțiune, practic, de subminare a statului, de care se fac vinovați autorii „Eratei”. Și anume că o forță din spatele lor i-a obligat să procedeze astfel. O eminență cenușie. Care poate fi o persoană. O persoană reprezentând o instituţie de forță.
Teamă îmi este că în aceste condiții, dacă într-adevăr vreun cap al Serviciului Român de Informaţii a manipulat întreaga chestiune și dacă el mai există cumva în fruntea respectivei organizații și se cheamă Florian Coldea, adevărul, până la urmă, nu va fi devoalat într-un timp rezonabil. Sau, la fel de grav, fără a se merge cu adevărul până la capăt, vor fi doar executați autorii fizici și ignorați, cu desăvârşire autorii morali. Şi o vom avea, din nou, țapi ispășitori. Ceea ce le va permite unora să construiască o altă majoritate, poate la fel de nocivă, la Curtea Constituţională a României. Halal stat de drept!
