Acasă Actualitate Cum va reuşi Administraţia Apele Banat Timişoara să prevină şi să controleze...

Cum va reuşi Administraţia Apele Banat Timişoara să prevină şi să controleze inundaţiile?

DISTRIBUIȚI

Realizarea hărţilor de hazard la inundaţii pe cursurile de apă din Bazinul Hidrografic Banat (Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera etc.), identificarea unor scenarii în punctele critice, identificarea măsurilor pentru un management pro-activ al riscului la inundaţii, precum şi efectuarea unei analize socio-economice a măsurilor identificate –sunt câteva obiective ale proiectului „Planul pentru Prevenirea, Protecţia şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor în Bazinul Hidrografic Banat“, implementat de Administraţia Bazinală de Apă Banat Timişoara. Cofinanţarea vine de la Fondul de Coeziune al Uniunii Europene prin prin POS Mediu, în valoare totală de 15.701.923 lei (fără TVA), din care 80% reprezintă finanţare europeană şi 20% cofinanţare de la bugetul de stat.

Marius Perneac, manager de proiect, a precizat că, până la această dată, proiectul este realizat în proporţie de 84%, fiind elaborate hărţile de inundabilitate corespunzătoare probabilităţilor de depăşire de 80%, 10%, 5%, 1%, 0,1% pentru râurile din Bazinele Hidrografice Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera. Hărţile de inundabilitate pentru râurile din Bazinul Hidrografic Aranca şi afluenţii direcţi ai Dunării au ca termen de finalizare sfârşitul lunii august.

„În acel moment, se poate considera că se dispune deja de hărţile de inundabilitate ale întregului Bazin Hidrografic Banat. Aceste hărţi de inundabilitate constituie suportul pentru identificarea scenariilor de amenajare în punctele critice din zonele Bazinului Hidrografic Banat şi a măsurilor pentru un management pro-activ al riscului la inundaţii. În acest sens, s-au contractat şi serviciile pentru prioritizarea măsurilor de prevenire, protecţie şi diminuare a efectelor inundaţiilor, în cadrul proiectului. Având la bază hărţile de hazard la inundații, se vor realiza şi hărţile de risc la inundaţii, responsabilitate care revine consiliilor judeţene, conform legislaţiei incidente”, a spus Perneac.

Comentarii

comentarii