Acasă Sport Cupa României – principalul obiectiv pentru FC Timişoara

Cupa României – principalul obiectiv pentru FC Timişoara

DISTRIBUIȚI

Competiţia Cupa României Timişoreana este luată foarte în serios de oficialii echipei FC Timişoara, deoarece câştigarea trofeului aduce echipei triumfătoare în această competiţie calificarea în UEFA Europa League. Aşadar, obiectivul principal pentru acest sezon pentru FC Timişoara este câştigarea Cupei României. FC Timişoara a reuşit de fiecare dată să treacă de şaisprezecimile Cupei României, însă problemele au apărut în optimi, fază în care timişorenii au întâlnit echipe provenite din primul eşalon al fotbalului românesc. Aflat la al doilea meci pe banca bănăţenilor, antrenorul Cosmin Contra are la dispoziţie aproape tot lotul pentru partida din şaisprezecimile Cupei României contra formaţiei Juventus Bucureşti. Contra este încrezător în victoria propriei echipe, tehnicianul bănăţenilor vrând să bifeze, după prima victorie pe teren propriu, şi prima victorie în deplasare cu FC Timişoara. Absenţi din tabăra timişorenilor pentru partida de miercuri sunt Taborda, Helder, Burcă, Poparadu şi Laszlo Sepsi. Portarul Taborda va absenta din cauza unei accidentări la genunchi, Sepsi este în perioada de recuperare după accidentarea de la gleznă iar Helder acuză dureri la inghinali. Înlocuitorii jucătorilor accidentaţi vor fi Cobliş, Dukici, Poparadu, Nikolici şi tânărul Andrei Sava. Adversara formaţiei bănăţene, Juventus Bucureşti, se află pe locul 12 in Liga a II-a, în timp ce timişorenii ocupă poziţia a şasea în Liga I, fiind neînvinşi până acum în campionatul intern. Partida se anunţă a fi interesantă, mai ales pentru că bănăţenii reuşesc mai greu să se concentreze când întâlnesc echipe cotate mai slab decât ei, dovadă stând partidele din Europa League contra Mypa şi partidele din campionat contra Gaz Metan Mediaş sau Victoria Brăneşti. Partida dintre FC Timişoara şi Juventus Bucureşti se va desfăşura joi, pe terenul echipei bucureştene, cu începere de la ora 16.00.

Comentarii

comentarii