Acasă Eveniment Curs gratuit de engleză, la Universitatea de Vest din Timişoara

Curs gratuit de engleză, la Universitatea de Vest din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Universitatea de Vest din Timişoara, prin Colectivul de Limba şi Literatura Engleză, organizează două cursuri de vară de conversaţie în limba engleză.

Cursurile sunt predate de studenţi voluntari din asociaţia Bredex (Marea Britanie) şi se adresează atât angajaţilor şi studenţilor UVT, cât şi publicului larg din Timişoara. Primul curs are loc în perioada 8-26 iulie, urmat de un al doilea, în perioada 5-23 august. Cursurile sunt gratuite, iar condiţia de participare este cunoaşterea limbii engleze la nivel de începător. Cei interesaţi să participe sunt invitaţi în data de 8 iulie, la ora 12, în holul central al Universităţii de Vest din Timişoara.

Comentarii

comentarii