Acasă Eveniment Cutremur de 6.7 pe Richter resimțit puternic în Grecia și Turcia. Mai...

Cutremur de 6.7 pe Richter resimțit puternic în Grecia și Turcia. Mai multe clădiri prăbușite în orașul Izmir. Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în Turcia

DISTRIBUIȚI

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 6.7 pe scara Richter, s-a produs vineri în Grecia. Seismul a avut loc în Arhipelagul Dodecanez, la doar 30 de kilometri adâncime, și a fost resimțit puternic în Turcia.

Cutremurul a fost resimţit la Atena, capitala Greciei.

Mass-media locale din Turcia raportează mai multe clădiri prăbușite în orașul Izmir.

Potrivit INFP, cutremurul a avut loc la ora 13:51:24 (ora locală a României).

Seismul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 98km SV de Karabaglar, 102km SV de Izmir, 123km V de Aydin, 135km SV de Manisa, 228km V de Merkezefendi, 232km V de Denizli, 243km E de Athens, 250km E de Piraeus, 253km SV de Balikesir, 281km SV de Usak.

Potrivit BBC News, care citează Centrul Seismologic Europeano-Mediteranean (EMSC), cutremurul a fost resimţit la Atena, capitala Greciei, dar și în Turcia.

Mass-media turce au publicat imagini cu mai multe clădiri prăbușite în orașul Izmir.

Imagini publicate pe rețelele de socializare arată oameni care caută printre dărâmăturile clădirilor prăbușite, dar filmările nu au putut fi încă verificate.

Presa locală din Samos relatează despre clădiri și șosele avariate, dar nu există nici aici informații despre eventuale victime. Locuitorii insulei au fost sfătuiți să stea departe de zonele de coastă, în condițiile în care valuri mari provocate de cutremur au afectat insula.

Centrul Seismologic European la Mediterana (EMSC) estimează intensitatea seismului la 7 pe scala Richter.

”Am simţit un cutremur foarte puternic, asemănător unui cutremur la Samos din urmă cu mulţi ani. Oamenii sunt panicaţi. Au ieşit în parcuri şi pe străzi”, a declarat preşedintele personaluluide la Spitalul din Samos la postul SKAI.

Niciun rănit nu a ajuns la spital, a anunţat el.

Viceprimarul din Samos de est a anunţat că s-au surpat clădiri si că s-au semnalat valuri înalte.

O clădire s-a surpat la Panagia Theotokou, în Karlovasi, scrie greekcitytimes.com.

Cel puţin patru persoane au murit, iar alte 120 au fost rănite într-un puternic cutremur, care a cauzat surparea mai multor imobile în vestul Turciei vineri, potrivit unui prim bilanţ publicat de ministrul turc al Sănătăţii Fahrettin Koca, relatează AFP. 

”Din păcate  patru concetăţeni de-ai noştri şi-au pierdut viaţa în seism (…). În total, 120 de de concetăţeni au fost răniţi”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter ministrul  Fahrettin Koca.

Puternicul seism, care a avut loc la o adâncime de aproximativ zece kilometri, a fost evaluat ca având o magnitudine de 7 grade pe scala Richter de către Institutul american de geofizică USGS şi la 6,6 de către autorităţile turce.

Primarul oraşului Izmir Tunç Soyer a declarat pentru postul de ştiri CNN-Türk că a primit informaţii despre aproape 20 de imobile surpate.

”În acest stadiu, am primit informaţii potrivit cărora şase imobile s-au surpat la Bornova şi Bayrakli”, în provincia Izmir, a anunţat, însă, pe Twitter, ministrul turc de Interne Süleyman Soylu.

”Unii dintre concetăţenii noştri sunt prinşi între dărâmături”, a anunţat ministrul turc al Mediului Murat Kurum.

La Bornova, salvatori, ajutaţi de locuitori şi poliţişti, încercau să-şi croiască drum între dărâmăturile unui imobil locuit cu şapte etaje, cu ajutorul unor ferăstraie cu lanţ, potrivit unor iamgini difuzate de postul public turc TRT.

Un lanţ uman încerca să cureţe nişte ruine, dându-şi din mână în mână bucăţi de grindă şi căzărmizi, potrivit acestor imagini.

Salvatori cereau să se facă linişte, pentru a putea localiza supravieţuitori.

”MINITSUNAMI”

Un indiciu al puterii acestuia, cutremurul a provocat un minitsunami la Samos, unde s-au constatat pagube materiale, potrivit televiziunii elene publice ERT.

Cutremurul a provocat, de asemenea, o creştere a nivelului apei mării, care au invadat străzile Seferihisar, un oraş turc situat în apropiere de epicentru, porivit presei locale,

Televiziuni turceşti difuzau imagini cu nori de praf ridicându-se la cer în timp ce locuitori se năpusteau în stradă, cuprinşi de panică.

Într-o înregistrare realizată de către un locuitor cu telefonul mobil apare un imobil pe cale să se surpe ca un castel de cărţi de joc, în timp ce trecători strigă ”Dumnezeul meu!”.

”Toate instituţiile noastre au început să se ducă la faţa locului pentru a începe eforturile necesare”, a anunţat pe Twitter preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

Turcia se află într-una dintre cele mai active zone seismice din lume.

În 1999, un seism de magnitudinea 7,4 a devastat nordul ţării şi a ucis peste 17.000 de oameni – inclusiv 1.000 la Istanbul.

În ianuarie, un cutremur de magnitudinea 6,7 a ucis 40 de oameni în provincia Elazig (est).

În 2011, un seism de magnitudinea 7,1 pe scala Richter în provincia Van (est) s-a soldat cu 600 de morţi.

Comentarii

comentarii