Acasă Cultura Dacă e luni, e Belgia. Programul Cafekultour 2019 la Timișoara

Dacă e luni, e Belgia. Programul Cafekultour 2019 la Timișoara

142
DISTRIBUIȚI

Dacă e luni, 15 aprilie, e Belgia. Astfel, de la ora 19.00, la Ambasada (str. Anton Seiller, nr. 2) are loc spectacol de dans contemporan și proiecție de film.

Astfel, Cafékultour XV 2019  începe în pași de dans cu spectacolul Fovea și cu o proiecție de film despre activitatea companiei Dame de Pic/Karine Ponties.

Fovea înseamnă recompunerea unui corp străbătut de goluri, de lumini, de incoerențe. Un limbaj poetic ca formă perisabilă a ceea ce ne pătrunde, ne scapă, ne depășește. Dar pentru a te ridica în această lumină constantă, pentru a nu fi „doar” în picioare, trebuie să te abandonezi, să mergi înainte, să te avânți într-o luptă, într-o rezistență activă.

Spectacolul este interpretat de dansatorul italian Ares D’Angelo, format la Balleto di Toscana și la IT Dansa din Barcelona. Din 2012, acesta locuiește la Bruxelles unde colaborează cu companiile Dame de Pic, Umma Umma Dance, Marielle Morales și Salia Sanou.

Proiectul îi aparține coregrafei Karine Ponties, directoarea artstică a companiei Dame de Pic, care, în 20 de ani de creație a încercat să depășească codurile și limitele limbajului corporal prin improvizații dirijate, pentru a-i îndemna pe interpreți să iasă din zona de confort și pentru a șlefui un material brut.

Evenimentul începe cu un scurt film de 20 de minute realizat de coregraful și artistul video Wilkie Branson cu ocazia aniversării celor 20 de ani de la fondarea companiei. Creată în 1996 la Bruxelles, Dame de Pic realizează spectacole care îmbină mai multe discipline. Filmul suprinde „magia mișcării. Haosul, diversitatea care brusc, prin joc, iau formă, iar piese heteroclite ajung să fie una” afirmă Karine Ponties.

Eveniment organizat în parteneriat cu Delegația Wallonie Bruxelles la București

Tânăra creație contemporană va fi din nou prezentă în cafenelele și spațiile alternative din Timișoara din 15 până în 21 aprilie. O adevărată sărbătoare a Europei și a multiculturalității în oraș, CAFÉKULTOUR 2019 propune o săptămână întreagă de spectacole cu artiști și proiecte din Belgia, Polonia, Austria, Germania, România, Franța și Spania!

În program: muzică, teatru, dans contemporan, spectacol de flamenco, cinema etc.

În acest an, festivalul propune și o secțiune pentru copii  cu ateliere, spectacole și… ciocolată: CHOCOLATKULTOUR!

O altă noutate a celei de-a 15-a ediții: seara franceză va fi ocazia de a marca deschiderea Sezonului România-Franța la Timișoara, cu trei reprezentanți emblematici ai noii scene muzicale din Hexagon!

Creat în 2005, la inițiativa Institutului Francez și a Centrului Cultural German din Timișoara, festivalul și-a construit o identitate care seamănă orașului, oferind locuitorilor săi pretexte de întâlnire cu forme artistice variate.

Evenimentul este coorganizat de către Centrul Cultural German și Institutul Francez din Timișoara, cu susținerea Asociației Timișoara 2021 (Programul „Xtensii”), a Ambasadei Franței în România și a Goethe Institut.

Intrarea este liberă la toate evenimentele

Programul Cafekultour 2019 –Săptămâna cafenelelor în Timișoara

Luni, 15 aprilie, ora 19 | Belgia

FOVEA

spectacol de dans contemporan și proiecție de film

compania Dame de Pic/ Cie Karine Ponties

Ambasada (str. Anton Seiller, nr. 2)

 

Marți, 16 aprilie, ora 19  | Polonia

COLD WAR [Polonia, Marea Britanie, Franța, 2018]

proiecție de film

regia Pawel Pawlikowski

Casa Artelor (Episcop Augustin Pacha, nr. 8)

 

Miercuri, 17 aprilie, ora 19 | Austria

MONTH OF SUNDAYS

concert (post-rock & jazz)

Enoteca de Savoya (str. Eugeniu de Savoya, nr. 9)

 

Joi, 18 aprilie, ora 19 | Germania

THE BERLIN-TIMIȘOARA GAME SHOW

show de improvizație teatrală

Theatersport Berlin

D’arc (Piața Unirii, nr. 5)

 

Vineri, 19 aprilie, ora 21 | România

UBU REGE

teatru (Auăleu)

În spatele casei (Casa Tineretului, str. Arieș nr. 19)

 

Sâmbătă, 20 aprilie, ora 21 | Franța

GRAND BLANC, MALIK DJOUDI, LA MVERTE

Concert (rock /electro/ pop/ Dj set)  / ÎN DESCHIDEREA SEZONULUI ROMÂNIA-FRANȚA LA TIMIȘOARA

Reflektor Venue (Bulevardul Liviu Rebreanu 2-5)

 

Duminică, 21 aprilie, ora 19 | Spania

SINERGIAS

Spectacol flamenco & painting

Zaza Resto Pub (Bulevardul Vasile Pârvan, nr. 9)

Comentarii

comentarii