Acasă Actualitate De ce nu avem încă transport public pe Bega? Titu Bojin, directorul...

De ce nu avem încă transport public pe Bega? Titu Bojin, directorul ABAB Timișoara, ne oferă răspunsul!

DISTRIBUIȚI

begaTransportul public pe Bega reprezintă o himeră? De mai mulți ani, autoritățile locale promit că vor face canalul navigabil, așa cum era înainte de 1989, dar degeaba. Deși au fost achiziționate și vaporettele care ne vor transporta pe apă, până la granița cu Serbia, totul s-a blocat. De ce?
Titu Bojin, directorul Administrației de Apă Banat Timișoara, a dat răspunsul: “Am avut discuții cu ministrul secretar de stat de la Ape, cu directorul general al Administrației Naționale a Apelor Române, inclusiv cu prim-ministrul, și toți au fost de acord că trebuie să funcționeze transportul pe Baga. Din păcate, a intervenit o mare piedică. Ministerul Transporturilor nu poate da licență de transport decât administratorului de drept al canalului Bega, care nu este primăria. Așadar trebuie făcută o societate care să se ocupe cu administrarea canalului Baga. Asta fac juriștii acum, iar în următoarea perioadă, va fi o nouă întâlnire la nivel național cu cele două ministere, cu Primăria Timișoara, cu Consiliul Județean Timiș și cu ABAB. Astfel, vrem să găsim soluția din punct de vedere patrimonial, fiindcă autorizația pentru funcționare ca și navigabilitate nu a putut fi eliberată nimănui. Nu s-a găsit cui să fie dată. Da, se va rezolva această problemă, dar va trebui puțină implicare a Ministerului Transporturilor, al Mediului și a noastră, fiindcă transportul nu poate fi aprobat numai pe tronsonul Timișoara, ci pe întreaga lungime a canalului Bega, care începe de la Topolovăț, până la ieșirea din țară”, a explicat Bojin. Problema mai gravă este că, dacă nu se va rezolva această simplă, dar în același timp, dificilă problemă, vor fi pierduți banii de la Uniunea Europeană.

Comentarii

comentarii