Acasă Eveniment De ce revoluţionarii de la Forumul Revoluţiei Timişoara s-au supărat pe parlamentarii...

De ce revoluţionarii de la Forumul Revoluţiei Timişoara s-au supărat pe parlamentarii de Timiş?

DISTRIBUIȚI

Foc şi pară au fost cei 250 de revoluţionari de la Forumul Revoluţiei din Decembrie 1989 «Libertatea» Timişoara, sâmbătă, 1 octombrie, la ora 12.00, la sala Adam Muller Guttenbrunn.

Niciun parlamentar din judeţul Timiş nu a catadicsit să-i onoreze cu prezenţa, la 21 de ani de la înfiinţarea forumului. Ioan Cin, preşedintele organizaţiei, s-a aratat revoltat, fiindcă i-a invitat pe toţi parlamentarii timişeni, dar unii au motivat că nu pot veni, iar alţii au promis că vin, dar, din păcate, niciunul nu a fost prezent.

“În decembrie ’89, toţi am strigat libertate şi democraţie, dar democraţie înseamnă cel mai înalt forum al ţării – parlamementul. Fără revoluţia din ’89, nu ar fi existat parlamentul”, a spus Cin.

Revoluţionarii spun că gestul aleşilor este o jignire profundă faţă de oamenii care în decembrie 1989 au fost în primele rânduri şi au avut curajul să înfrunte regimul comunist condus de Ceauşescu şi de temuta Securitate. Singurul oficial din judeţ a fost conf. univ. dr. Gheorghe Nodiţi, consilier judeţean.

Comentarii

comentarii