Vestea propunerii de numire a lui Sorin Frunzăverde în funcția de ministru (al Internelor, de data aceasta!) a fost una dintre surprizele anului, la fel cum a fost și marele seism dat politicii anului 2012, când el, alături de o mare echipă, a intrat în PNL, partidul care identifică, la această oră, dreapta clasică din România. Sorin Frunzăverde are un palmares de politician autentic, ales și reales pentru cinci mandate de președinte al CJ Caraș-Severin, unul de europarlamentar, ministru al Apărării, al Turismului și al Mediului (în perioade diferite, începând din 1996), iar acum este nominalizat la… Interne!
Ministerul acesta a fost greu încercat de-a lungul anilor, condus ba cu intenții bune (și atât!), ba cu ”maniere corupte”, ba cu accente grobiene. Dacă Sorin Frunzăverde va fi ministru de Interne, atunci acest guvern poate avea șansa creșterii cel puțin de imagine, cu o persoană inteligentă, cultă, cu școala făcută la vreme (și nu la ping-pong – ul de pe gazonul politicii), am avea un ministru capabil să conducă nu prin forța pumnului, ci prin cea a unei minți agere. În plus, Sorin Frunzăverde este agreat în Europa, în rândul Partidului Popular, încrederea în el fiind importantă și din acest punct de vedere. Liberalii ar avea câteva puncte în plus, mai ales că în ultima vreme, din păcate, PNL a suferit unele lovituri de imagine prin plecarea unor miniștri din Guvernul Ponta, unii mai mult din cauza unei proaste comunicări, alții pentru că au fost victimele unor situații penibile. Ministerul de Interne avea nevoie de o gură de aer nou, de un alt model comportamental, nu acela al ”vechiului comandant”, cum ar arăta sub ”Găbiță”, alias Gabriel Oprea, un ins mult prea rigid și cam anevoios prin labirintul limbii române, pe care o cam chinuiește… cum poate și el. Sorin Frunzăverde nu are structură de traseist, nici de trădător, ci una de luptător, iar cutezanța sa de a-l înfrunta pe ”Marinarul șef” a fost de multe ori taxată, a fost chiar calomniat, ori de câte ori acest fapt a fost posibil, din partea băsiștilor slugarnici. Frisonul declanșat acum în legătură cu nominalizarea pentru funcția de ministru al Internelor are rădăcini nu numai în lupta politică, ci și în marea invidie ce macină politica mioritică: unii din PSD țin cu dinții de minister, Băsescu, și el, se teme de pierderea controlului asupra STS, vremurile sunt cam nesigure pentru cei cu interese meschine. Speranța că ar mai putea fi schimbat ceva în bine ar avea acum un argument temeinic.
