Acasă Editorial De ce sperie Vestul?

De ce sperie Vestul?

2592
DISTRIBUIȚI

De câteva zile, politicieni, jurnaliști, reprezentanți ai unor ong-uri, oameni cu preocupări diferite, curioși, cunoscători sau necunoscători ai formulelor asociative, a legilor, fac presupuneri și dau verdicte, adesea, amețitoare. Cea mai gogonată este aceea conform  căreia, AVE ( Alianța Vestului) , formată în urma asocierii celor patru primării din vestul țării (Cluj, Oradea, Arad și Timișoara), dar cărora li se vor atașa și alte primării (Sibiu, Reșița), dorește… ruperea de țară! Nimeni nu a citit textul, să observe  că niciun paragraf nu încalcă Constituția României, dar respectă dreptul la asociere, care este, și el, constituțional. Demersul este economic și era necesar, asta este evident. Textul pare a fi făcut de niște minți deschise,  mai ales că este cunoscut faptul că Emil Boc, cadru didactic al Universității Babeș – Bolyai din Cluj, colaborează excelent cu foștii săi colegi din facultățile de Comunicare, dar și de Administrație Publică. Oameni cu mințile luminate, inteligenți,  culți ( pe mulți îi cunosc personal, având o bună colaborare), nu ar fi putut consilia  pe nimeni, încălcând legea fundamentală.

Am fost la București, recent, la o dezbatere  publică. Mai mulți lideri de opinie, jurnaliști, prieteni, oameni pe care-i respect, mi-au pus aceeași întrebare: ”Ce au de gând să facă cei din  AVE? Ce  planuri au cu țara?” Mai întâi, m-am amuzat, am zâmbit, dar într-o clipă am realizat că ei nu glumeau. Că le este teamă de răspuns! Chiar credeau că  aș fi deținătoarea vreunei taine neîmpărtășită, că aș putea știi  ceva despre…vreo detașare de țară. Vestul sperie, asta știu! Vestul țării l-a speriat și pe Ceaușescu, de aceea a adus aici, la noi, toate neamurile agramate din Scornicești, pe vecinii și pe  aliații lor. De aceea,  unul dintre foștii prim-secretari PCR Timiș, Matei, spaima…Vestului ( de data asta), un om rău și limitat, dur și securistoid, a spus, în vreme aceea (înaintea revoluției): ”Termin eu cu șpaițurile bănățenilor!”. Adică, pentru cei care nu știu, nu au fost aici, nu cunosc, și ar putea să nu creadă, acesta este un adevăr, o expresie a urii pe o parte din civilizația României, pe aceea pe care ei, comuniștii și securiștii,   nu o înțelegeau. Adesea, neputința de a înțelege se mută în ură. Adesea, se mută în…mutilarea sufletească!

Noi, aici, în Vest, am fost crescuți și educați în spiritul muncii, respectului față de tradiție, am fost educați în spiritul ”rânduielii bănățene” (cum ziceau bunicii). Suntem obișnuiți  să așteptăm, răbdători, la semafor,  să nu trecem pe roșu, de aceea orice aroganță, din partea vreunui politician, funcționar sau polițist, ne face rău! Ne pace să  avem casa ordonată, curată. Și orașele, la fel. În vestul țării, avem un oraș model: Oradea. În Oradea, curățenia  este exemplară, nu se aruncă pe jos, oamenii nu se strivesc în circulație, iar primarul Ilie Bolojan este modelul excelent de bună practică în administrația publică locală.  Un om  devotat semenilor săi.

Timișoara are, desigur, progresele sale, avem un proiect de realizat, pentru anul 2021, avem datorii morale unii  față de alții. Clujul este dinamic, civilizat și  puternic!

Vestul sperie? Ce inutilitate. Vestul, modelul de urmat! Vestul, culoarul  spre Europa.

Nu vă fie frică! Veniți de ne urmați!

Comentarii

comentarii