Acasă Actualitate De ce trebuie să facem a treia doză? Răspunsul prof. Cristian Oancea,...

De ce trebuie să facem a treia doză? Răspunsul prof. Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeș Timișoara

DISTRIBUIȚI

În Timiș, vaccinarea cu a treia doză, numită și booster, merge foarte bine. Peste 3.500 de cetățeni s-au imunizati, în primele două zile, de când a început campania. Prima condiție este să fi trecut cele șase luni, de la ultima doză făcută. Nu e rău să fie verificat și nivelul de anticorpi.

De ce trebuie să ne imunizăm cu a treia doză (booster)? Prof. univ. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase și  Pneomoftiziologie Victor Babeș Timișoara, a explicat:

”Și vaccinarea antigripală  este recomandată de două ori pe an, dar noi o facem o dată pe an, cu protecție 6 luni de zile. Același termen s-a dat și pentru vaccinul anti-COVID, fiindcă există riscul să apară și alte tulpini foarte periculoase. A treia doză va întări sistemul de apărare a organismului împotriva agresivității noilor tulpini și va veni în completarea celorlalte două doze. Astfel, vom fi mai bine protejați. Studiile au arătat că acest booster ne oferă o protecție mai mare pentru a un răspuns adecvat și a depăși cu bine eventualul atac al SARS-COV2 (COVID19). De exemplu, dintre cei internați la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, cu COVID, în ultimele trei săptămâni, 97% au fost nevaccinați. O dovadă clară că vaccinarea protejează bine. A treia doză este foarte necesară, după șase luni, fiindcă nivelul de anticorpi scade și totodată și eficiența vaccinului, mai ales că acum circulă tulpina extrem de contagioasă Delta”.

În Timișoara vaccinarea cu a treia doză se poate face mergând direct la centrele de imunizare sau prin programare.

Platforma ROVACCINARE permite programarea celor care doresc să se vaccineze cu doza a III-a, după ce echipa de dezvoltare a Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) a finalizat implementarea noilor funcționalități și optimizările necesare. Programările se pot realiza pentru administrarea dozei de rapel (booster) cu unul dintre vaccinurile Pfizer sau Moderna, în centrele de vaccinare care administrează aceste două tipuri de vaccin.

Prima zi de vaccinare cu doza a III-a este 28 septembrie 2021.

Sunt două condiții pentru vaccinarea cu doza de rapel (booster):

  1. Două doze de vaccin administrate;
  2. Să fie trecute 180 de zile de la a doua doză.

Astfel, toate persoanele vaccinate împotriva COVID-19 cu două doze (completă sau heterologă) și pentru care au trecut 180 de zile de la schemă completă se pot programa în platforma https://programare.vaccinare-covid.gov.ro pentru administrarea dozei de rapel (booster).

Indiferent dacă administrarea primelor două doze s-a realizat cu programare în platformă sau direct în centrul de vaccinare, toate persoanele care îndeplinesc cele două condiții se pot programa pentru doza de rapel (booster).

Comentarii

comentarii