Acasă Eveniment De Ziua Timişeană a Calităţii se promovează inovarea, într-un judeţ care a...

De Ziua Timişeană a Calităţii se promovează inovarea, într-un judeţ care a cam rămas în urmă la acest capitol

DISTRIBUIȚI

101 inovare

„Eu, personal, încurajez construcţia pe termen lung, prin promovarea a două asemenea concepte – calitatea şi inovarea, precum şi definirea coerentă a diverse strategii care ne vor ajuta în implementarea de proiecte şi atragerea de fonduri”, spune Marian Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

Inovarea şi toate aspectele ei este subiectul Zilei Timişene a Calităţii. Asta pentru că, din păcate, judeţul Timiş şi Regiunea Vest nu stau foarte bine la nivel de brevete per cap de locuitor, iar acest lucru va trebui stimulat prin alocarea a doi la sută din PIB – obiectiv ţintă deja asumat în faţa Comisiei Europene. La manifestarea organizată de Consiliul Judeţean Timiş în sala multifuncţională au participat prezentatori din partea mediului privat, din domeniul automotive, Aquatim, din mediul academic – cel medical, al construcţiilor, tehnic şi s-a desfăşurat inclusiv o prezentare din partea ADR Vest şi Tehimpuls a instrumentelor care încurajează inovarea.

„Trebuie implicată toată societatea civilă în acest demers”

Ziua este menită să promoveze., să întărească şi să crească cultura calităţii, o cultură care se creează în timp şi care este construită prin cumulul oamenilor, instrumentelor şi procedurilor pe care le folosim. Trebuie implicată toată societatea civilă în acest demers şi toţi actorii importanţi ai ei, publici şi privaţi. Tema pe care am ales-o este inovarea ca factor de îmbunătăţire a calităţii produselor, serviciilor şi proceselor, ambele contribuind la eficienţa şi competitivitatea activităţii noastre. Eu, personal, încurajez construcţia pe termen lung, prin promovarea a două asemenea concepte – calitatea şi inovarea, precum şi definirea coerentă a diverse strategii care ne vor ajuta în implementarea de proiecte şi atragerea de fonduri. Asemenea strategii, la care lucrez personal, sunt Planul de Amenajare a Teritoriului, masterplanul energetic al judeţului Timiş, care va fi lansat la sfîrşitul acestei luni (e primul din ţară), actualizarea strategiei de dezvoltare judeţeană şi ghidul investiotorului, care va fi gata tot la finalul acestui an”, spune Marian Vasile, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Timiş.

Inovarea este unul dintre pilonii de bază ai Europei, acest domeniu fiind finanţat corespunzător în ciclul 2014-2020, fiind considerată, alăturui de forţa calificată de muncă a Europei, ca unul dintre factorii care fac Europa o să rămână lider pe piaţa mondială. Ziua Timişeană a Calităţii a fost organizată în contextul săptămânii europene a calităţii de către Consiliul Judeţean Timiş, AGIR, filiala Timiş şi Universitatea Politehnica Timişoara. Participă reprezentanţi din partea firmelor TRW, Leman Industrie, Continental Automotive, Hella, Aquatim. Prorectorul Universităţii Politehnice din Timişoara, Dan Daniel, a apreciat mult acest eveniment, subliniind necesitatea susţinerii cercetării în domeniul Educaţiei, totodată a menţionat că subiectele au fost foarte aplicate şi foarte utile pentru a promova inovarea. Aceeaşi apreciere a avut şi domnul prof. dr. ing. Marin Marin, de la Universitatea Politehnica din Timişoara, subliniind faptul că mulţi prezentatori au fost din rândul tinerilor, ceea ce ne duce cu gândul la un viitor mai bun în domeniu. Reprezentantul Tehimpuls ADR a declarat că astfel de evenimente sunt binevenite, în contextul eforturilor desfăşurate la nivel regional pentru îmbunătăţirea situaţiei inovării.

Comentarii

comentarii