Acasă Eveniment Deţinuţii din Timişoara – faţă în faţă cu angajatorii din judeţul Timiş

Deţinuţii din Timişoara – faţă în faţă cu angajatorii din judeţul Timiş

DISTRIBUIȚI

Penitenciarul Timişoara şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează Bursa locurilor de muncă pentru persoane aflate în detenţie. Evenimentul va avea loc în data de  9 martie,  între orele 8.00-12.00, la Casa Tineretului din Timişoara, situată pe strada Arieş nr. 19. Scopul întâlnirii este prezentarea şi discutarea profilului ocupaţional al persoanelor condamnate penal şi a oportunităţilor existente (posturi vacante) pentru identificarea unor posibilităţi de angajare după liberarea din penitenciar, precum şi prezentarea avantajelor economice şi financiare legate de angajarea în muncă a persoanelor condamnate. Prin această iniţiativă se doreşte formarea unei imagini obiective pentru angajatori asupra persoanelor condamnate, prin întâlnirea faţă în faţă cu acestea. La eveniment vor participa angajatori, reprezentanţi ai Penitenciarului Timişoara şi persoane private de libertate interesate de oportunitatea obţinerii unui loc de muncă. În calitate de beneficiari, la această acţiune vor participa 80 de persoane private de libertate care mai au cel mult un an până la punerea în libertate şi care au fost calificaţi în perioada detenţiei în meserii ca: finisori în construcţii, tâmplărie PVC şi mase plastice, tâmplar universal. Firmele care vor fi prezente la eveniment oferă locuri de muncă în meserii ca: dulgheri, fierari betonişti, sudori, manipulant mărfuri, confecţioner geam termoizolator, tăietori sticlă, electromecanic, confecţioner aluminiu şi mase plastice, finisori în construcţii, precum şi muncitori necalificaţi.

Comentarii

comentarii