Acasă Actualitate Demonstraţie de forţă a primarului Nicolae Robu, la o construcție ilegală de...

Demonstraţie de forţă a primarului Nicolae Robu, la o construcție ilegală de pe Modex

DISTRIBUIȚI

descindere Modex 09După ce că primarul Nicolae Robu nu suportă cum arată clădirea Modex, în imediata vecinătate a Pieţei Operei, în zonă, cu tupeu, se înalţă fără autorizaţie, o terasă, cofetărie.
Totul se poate lăsa şi cu o plângere penală împotriva contravenienţilor.
Vineri, primarul a făcut o demonstraţie de forţă pentru a le demonstra tuturor şmecherilor că în Timişoara nu se construieşte unde vor muşchii lor. S-a deplasat la faţa locului, însoţit de arhitectul – şef, de adjunctul Poliţiei locale şi mai bine de 10 agenţi de poliţie locală. Cei de pe şantierul ilegal au dispărut, la fel ca şi utilajele. Dar a mai rămas reprezentantul companiilor care funcţionează acolo.
„Sunt extrem de indignat să văd că în faţa Operei din Timişoara, unde am avut o monstruozitate, acel „Acvariu” pe care eu m-am angajat să-l îndepărtez şi l-am îndepărtat în primele şase luni de mandat, apare acum o altă monstruozitate, de data asta la înălţime. Pe clădirea Modex se lucrează. Probabil că m-au văzut şi au dispărut deja muncitorii. Se face o construcţie metalică, spre sfidarea acestui oraş. Puţin mai devreme era şi un utilaj uriaş, dar văzând că vin eu cu poliţiştii, au dispărut”, a spus Nicolae Robu.
El a explicat că: „S-a cerut un certificat de urbanism în 27 aprilie 2017 pentru amenajare terasă alimentaţie publică şi s-a eliberat acest certificat de urbanism în termeni foarte corecţi, scriindu-se că confirmarea arhitectural volumetrică se va face în baza unui PUD. Nu s-a mai făcut nimic şi deşi nu sunt cerute toate avizele, este începută construcţia. Nu există nimic cerut de lege, dar se lucrează într-o veselie la construcţie”.
Primarul Nicolae Robu a mai adăugat că: „Cred că sunt îndeplinite condiţiile şi pentru o plângere penală, având în vedere situl pe care ne aflam, amplasamentul acestei construcţii. Vreau să fac o demonstraţie de forţă şi să arăt că în oraşul acesta nu îşi face nimeni de cap”, a detaliat Robu.
Edilul i-a cerut reprezentantului companiilor care au cerut autorizaţii, dar nu le-au şi aşteptat, să oprească imediat lucrările: „Opriţi lucrările şi treceţi imediat la desfiinţare, nu vă agravaţi situaţia, pentru că personal mă ocup zi de zi de această situaţie”, a avertizat Robu.

Comentarii

comentarii