Acasă Politica Deputatul arădean Dorel Căprar s-a mutat de la PSD la PPU

Deputatul arădean Dorel Căprar s-a mutat de la PSD la PPU

1015
DISTRIBUIȚI

Deputatul PSD arădean Dorel Căprar s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal) şi devine astfel al patrulea parlamentar al umaniştilor. În urmă cu doar o zi, în acest partid s-a înscris şi Teodor Meleşcanu, fost ministru de Externe.

Potrivit unui comunicat de presă, de miercuri, al Partidului Puterii Umaniste (PPU), Dorel Căprar, deputat de Arad, s-a înscris în această formaţiune politică şi devine astfel al patrulea parlamentar al umaniştilor.

“Am decis că doctrina umanistă şi promovarea valorilor acesteia este în interesul României şi al cetăţenilor români şi este pe deplin compatibilă cu principiile şi valorile mele politice şi de viaţă. În această perioadă societatea românească are o nevoie acută de revenire la valorile tradiţionale de respect şi sprijin faţă de om, de nevoile acestuia, de raţiune, demnitate, credinţă şi mai ales de patriotism. Considerând că doctrina umanistă poate constitui un remediu eficient al actualei situaţii, am decis să mă alătur proiectului politic al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) şi începând de azi să mă înscriu în acest partid. ROMÂNIA NU SE NEGOCIAZĂ!!! AŞA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!!!”, a transmis deputatul Dorel Căprar.

Comentarii

comentarii