Acasă Eveniment Deputatul PNL Mihai Calimente îl acuză pe Falcă de cumpărarea de voturi...

Deputatul PNL Mihai Calimente îl acuză pe Falcă de cumpărarea de voturi în Hunedoara

DISTRIBUIȚI

De curând, în Colegiul 3 Haţeg au avut loc alegeri pentru un mandat de parlamentar, în locul postului rămas vacant după decesul deputatului Ioan Timiş. PNL a câştigat alegerile în acest colegiu deşi, susţine deputatul liberal arădean Mihai Calimente, PD-L a jucat murdar. Candidatul PD-L a fost un primar liberal, care a fost lămurit să candideze de către comunitatea religioasă căreia îi aparţine. „Domnul Răducanu este neoprotestant. Aşa a fost convins. Cei din zonă spun că domnul Falcă este pastor. Aşa am aflat şi noi acest lucru”, a declarat Calimente. Apoi, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a supravegheat personal campania electorală. „Colegii mei m-au rugat să-i mulţumesc domnului Falcă pentru că a ridicat bunăstarea cetăţenilor din Hunedoara. Au dat purcei, căruţe de lemne, zahăr, făină, tot ce se putea da pentru a primi voturi”, a declarat deputatul Mihai Calimente. Se pare că s-ar fi dat 1.500 de purcei, care au fost cumpăraţi de la ţăranii din zonă. „Păi Falcă i-a bucurat şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci. A cumpărat de la cei bogaţi şi i-a dat la cei săraci. Odată cu această bunăstare pentru locuitorii din Colegiul Haţeg, PD-L a cheltuit sute de mii de euro”, a spus Mihai Calimente. Deputatul liberal crede că procentul de aproximativ 30% obţinut de PD-L în acest colegiu din Hunedoara nu este unul real, fiind de câteva ori mai mare decât este cotat partidul în sondajele de opinie: „Având în vedere că domnul Răducanu aparţine unui anumit cult religios şi în zonă sunt mulţi membri ai respectivului cult religios, aşa au obţinut procentul pe  care l-au obţinut”.

Comentarii

comentarii