Este Mioriţa o operă de artă populară de o frumuseţe profundă? Reflectă ea o modalitate de împăcare cu lumea şi cu sinele? Sau este doar absurditate care se prelinge dintre versurile atît de frumos alcătuite, deloc originală şi tratând o temă comună tuturor balcanicilor? Dincolo de comentariile literare care se învaţă în şcoli, Mioriţa îşi are detractorii ei. Oameni convinşi că balada nu reflectă decât laşitatea pe care istoria a făcut-o cadou neamului românesc, împreună cu o flexibilitate a coloanei vertebrale. La polul opus se află cei care apără balada ca pe o „nestemată a folclorului românesc”. Printre aceştia se numără şi Irina şi Ştefan Goanţă, autorii volumului de eseuri „Mioriţa. Domnul de Rouă”. Cartea a fost lansată în data de 20 noiembrie, la ora 12.30, la Liebling, în cadrul Centrului de Documentare şi Informare al Şcolii cu clasele I-VIII. La evenimentul organizat de Asociaţia „Pro Liebling” au participat cadre didactice, ingineri, studenţi şi elevi. Unul dintre autorii cărţii, scriitorul Stefan Goanţă, s-a stins din viaţă cu doar câteva săptămâni în urmă şi, prin urmare, la lansare a fost prezentă doar Irina Goanţă. Eseurile incluse în volum reprezintă o încercare de apărare a Mioriţei de detractorii ei. „Fiecare rememorare a Mioriţei este o transpunere în transcendent, e un ceas de reculegere sub măreţia unei bolţi de catedrală. Ieşim din incinta acesteia mai buni şi mai frumoşi, mai împăcaţi cu noi înşine şi cu lumea, mai aproape de cer şi de veşnicie, mai colpeşiţi de o bucurie imposibil de mărturisit în vorbe şi în fapte, dar reţinută de cei din jur şi din vorbă şi din fapte, ieşim transfiguraţi şi tot mai împătimiţi de zbor şi despovăraţi parcă de balastul trupului, de la o vreme bătrân, bolnav şi obosit, dar tânjind şi dintr-o dată înviaţi din nou”, spun autorii cărţii despre balada populară Mioriţa.
